21 Cărți de Ficțiune de Citit Anul Acesta (#11 este Preferata Mea)

Oamenii observă culorile unei zile doar la începutul și sfârșitul ei, dar pentru mine într-o zi se contopesc o multitudine de nuanțe și culori cu fiecare moment care trece. O singură oră poate conține mii de culori diferite. Galben ca ceara, albastru-năstrușnic. Întuneric întunecat.

Ceea ce mă impresionează cu adevărat este o carte pe care, când ai terminat-o de citit, vrei ca autorul care a scris-o să-ți fie bun prieten și să-l poți suna la telefon oricând.

Știa că anii de izolare îi modificaseră comportamentul până când devenise diferită de ceilalți, dar nu era vina ei că fusese singură. Cele mai multe din ceea ce știa, le învățase din sălbăticie. Natura o hrănise, o îndrumase și o protejase atunci când nimeni altcineva nu ar fi făcut-o.

Și acum iată secretul meu, un secret foarte simplu: doar cu inima se poate vedea pe bună dreptate, ceea ce este esențial este invizibil pentru ochi.

Oriunde s-ar afla, își amintesc întotdeauna că trecutul a fost o minciună, că amintirea nu mai are nici o întoarcere, că fiecare primăvară trecută nu poate fi recuperată și că cea mai sălbatică și mai tenace iubire a fost un adevăr efemer în cele din urmă.

Nu se puteau număra lunile care sclipesc pe acoperișurile ei,

Sau miile de sori splendizi care se ascund în spatele zidurilor ei.

Zuleiha deschide ochii. E intuneric ca-n mormânt. După perdeaua subțire, niște gâște suspină somnoroase. Mânzul de-o lună plescăie din buze, căutând ugerul mamei. Dincolo de ferestruica de la capul patului, geme surd viscolul de ianuarie.

Fata și-a ridicat ochii pentru a vedea cine trecea pe lângă fereastră, iar acea privire dezinvoltă a fost începutul unui cataclism de dragoste care încă nu se încheiase cu jumătate de secol mai târziu.

Dragostea nu este doar un sentiment. Este o artă. Și ca orice artă, nu este nevoie doar de inspirație, ci și de multă muncă.

Eram rătăcită între vis și realitate. Conștiința mă părăsea încet, corpul mi se îngreuna și mă scufundam treptat. Era din ce în ce mai întuneric.

Pentru a zbura la fel de repede precum gândul, oriunde ai dori, trebuie să pornești de la premiza că ai ajuns deja.

Când fiecare zi este aceeași ca și următoarea, este pentru că oamenii nu reușesc să recunoască lucrurile bune care se întâmplă în viața lor în fiecare zi, din momentul când soarele răsare.

Dacă nu obții ceva ce dorești, suferi. Dacă obții ceva ce nu dorești, suferi. Chiar și atunci când obții exact ceea ce dorești, tot suferi știind că nu-l vei păstra pentru totdeauna.

S-a uitat în jos și a făcut ceva destul de lipsit de caracter pentru el: a luat mâna minusculă a lui Shmuel în a sa și a strâns-o. „Ești cel mai bun prieten al meu, Shmuel”, a spus el. „Cel mai bun prieten al meu pe viață.”

… confundăm adesea dragostea cu artificiile – cu dramă și disfuncție. Dar iubirea reală este foarte liniștită, foarte calmă. Este plictisitoare, dacă este văzută din perspectiva dramatismului. Iubirea este profundă și calmă – și constantă.

Știa ce știa: că lumea reală era plină de magie, așa că lumile magice ar putea fi cu ușurință reale..”

A început să înțeleagă oboseala acestei vieți, unde fiecare cale era o improvizație și o parte considerabilă din viață este petrecută urmărindu-și propriile picioare.