UN SUBIECT CARE M-A PREOCUPAT în mod special a fost gestionarea timpuluiui, organizarea și eficiența la nivel personal. Încep cu o listă de cărți bune, care dau sfaturi utile despre cum să-ți gestionezi timpul și să devii mai eficient.
Ca de obicei am pus link cu descrierea detaliată a fiecărei cărți. La câteva am adăugat și părerea mea personală despre carte.

11 cărți esențiale de managementul timpului și productivitate personală
1. Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace, de Stephen Covey
O carte clasică, cu peste 20 de ani vechime. Se concentrează pe șapte principii de eficientizare la nivel personal – proactivitatea, începe cu gândul la final, priotitizarea, gândirea câștig-câștig, caută întâi să înțelegi, sinergia, repectiv reînnoirea.

Până când o persoană spune profund și sincer: “Eu sunt ceea ce sunt astăzi din cauza alegerilor pe care le-am făcut ieri”, acea persoană nu poate spune: “Eu aleg altfel.“
2. Atomic Habits de James Clear

Obiectivele sunt bune pentru a stabili o direcție, dar sistemele sunt cele mai bune pentru a progresa.
3. David Allen – GTD Arta productivității fără stres
Unul dintre cele mai apreciate sisteme de organizare și managementul timpului, cartea lui David Allen nu te învață cum șă fii mai bine organizat, ci îți oferă un sistem întreg în acest sens.

Câteodată cel mai mare câștig de productivitate va proveni de la curățarea pânzelor de păianjen, de la rezolvarea problemelor vechi și de la curățarea biroului de gunoiul care ne împiedică să progresăm.
4. 24 de Ore de Florin Roșoga

Uneori ieși mai câștigat când alegi să renunți decât atunci când tragi după tine ceva care a decedat.
5. Esențialismul de Greg McKeown

Esențialismul nu este despre a face mai multe lucruri; este despre a face lucrurile potrivite. Nu înseamnă nici să faci mai puțin doar de dragul de a face mai puțin. Este despre a face cea mai înțeleaptă investiție posibilă a timpului și energiei tale pentru a funcționa optim, făcând doar ceea ce contează.
6. Guy Kawasaki – The art of the start

Data viitoare când credeți că există ceva fără de care “nu puteți trăi”, așteptați o săptămână și apoi vedeți dacă sunteți încă în viață sau nu.
7. Un Singur Lucru de Gary Keller

Cheia este în timp. Succesul este construit secvențial. Este câte un singur lucru făcut pe rând.
8. Leo Babauta – Mai mult cu mai puțin
Lui Leo Babauta, blogger și fondatorul Zen Habits, tocmai i-a apărut prima sa carte tradusă în limba română. O carte concentrată pe minimalism și trăirea propriei vieți prin prisma a ceea ce este important. Focusarea pe esențial.

La sfârșitul zilei întrebările pe care ni le punem sunt acelea despre tipul de oameni care putem să devenim.
9. Musai List de Octavian Pantiș

Asigură-te că ai în jur câțiva stâlpi pe care te poți sprijini, adică relații de bună calitate cu oameni în care poți avea încredere. Bucură-te de astfel de relații , fă tot ce ține de tine pentru a le consolida în fiecare zi și nu te îngrijoră prea mult cu privire la viitor.
10. Întreabă-te De Ce de Simon Sinek

În loc să se întrebe “CE ar trebui să facem ca să ne descurcăm pe piață?”, întrebarea ar trebui să fie “DE CE am început să facem ceea CE facem în primul rând și CE putem face pentru a ne revitaliza cauza luând în considerare toate tehnologiile și oportunitățile de piață disponibile în prezent?”
11. Putere Nemărginită de Tony Robbins

Oamenii care reușesc în mod consecvent sunt acei oameni care își pot angaja toate resursele, mentale și fizice să lucreze împreună pentru a îndeplini o sarcină.
Alte recomandări:
- David Heinemeier Hansson, Jason Fried – Rework
- Regula 10X de Grant Cardone
- Dale Carnegie – Cum să câștigi prieteni și să devii influent
- Magia Ordinii de Marie Kondo
- Jurnalul Transformarea de Florin Roșoga
- Grit de Angela Duckworth
Îți recomand și
- Cum să citești mai repede și eficient,
- 25 de motive ca să citești mereu
- Cărți recomandate de Warren Buffett
Dacă vrei să înveți să fii mai bun în ceea ce faci și să câștigi timp îți recomand să asculți podcastul cu Sorin Lucaci despre cum putem practica mindfulness:
Iar o altă recomandare este Octavian Pantiș, autor Musai List despre cum să ne organizăm timpul pentru a ne bucura de fiecare zi:
Lista este una simplă, unde am inclus doar cărțile cele mai importante de time management și productivitate personală pe care le cunosc.