Performanța susținută nu apare din întâmplare și nici dintr-un moment de inspirație. Se construiește în timp, prin disciplină, prin relația cu propriile limite și prin felul în care cineva învață să rămână constant într-un proces lung. Episodul acesta pornește de la această idee și o explorează din perspective diferite: sport, leadership, coaching și viață profesională.
Invitatul nostru este Mihai Stănescu, senior executive coach, fondator RO Coach și unul dintre pionierii coachingului executiv din România. Cu o formare solidă în psihologie, un trecut în sportul de performanță și o practică de lucru cu lideri și echipe de top management, Mihai aduce în conversație o viziune proprie despre dezvoltare și alegeri făcute pe termen lung.
Performanța, disciplina și curiozitatea se leagă aici într-o poveste despre construcție pe termen lung. Conversația urmărește felul în care munca interioară, antrenată ani la rând, ajunge să susțină decizii mature în business și în viața profesională.
Mihai Stănescu aduce în discuție experiența sportului de performanță, formarea în psihologie și filosofia practicată încă din tinerețe. Lucrează de ani buni cu lideri, top management și organizații, în România și în afara țării, cu un accent constant pe oameni, nu pe structuri abstracte.
Un prim reper al conversației apare din zona sportului, unde descrie baza pe care s-a construit disciplina lui personală:
am făcut multe sporturi, la majoritatea am fost campion național, măcar, la câteva și internațional
Din acest context se naște o relație cu efortul susținut și cu performanța asumată.
Discuția se mută apoi spre formarea interioară și relația cu mintea. Mihai vorbește deschis despre lectură, meditație și auto-observare, punctând o idee care revine constant în munca lui: „mintea e doar un tool bun.” Această perspectivă stă la baza modului în care lucrează cu lideri aflați sub presiune.
Un fragment din dialog sintetizează filosofia lui despre începuturi, recunoaștere și respect de sine:
Dacă sunteți la început, să nu lăsați nevoia de recunoaștere să vă paraziteze tranzacțiile, adică contractele. Eu m-am dus în foarte multe întâlniri la început cerând într-un fel recunoaștere că sunt coach și că asta e o chestie validă. Oamenii îmi dădeau recunoaștere, însă nefiind centrat pe semnarea unui contract, nu îmi dădeau contract. Orientați-vă către recunoașterea obținută din rezultatele unui contract. Asta v-ar putea împiedica.
Mihai Stănescu
Un alt fir este relația cu sine. Mihai vorbește despre respectul personal ca fundament al relațiilor profesionale sănătoase și rezumă această idee într-o formulare simplă: „este foarte important să te tratezi cum ai vrea să tratezi pe cel mai bun client pe care îl ai.” De aici se deschide o reflecție despre încredere, limite personale și congruență.
Conversația ajunge și la tema focusului. Curiozitatea rămâne un motor puternic, susținut însă de disciplină și direcție aleasă conștient. Mihai explică de ce energia antreprenorului are nevoie de concentrare, nu de dispersie, mai ales în etapele de construcție.
În zona de resurse, apare o recomandare: Drive de Daniel Pink, o carte despre motivația intrinsecă și despre felul în care oamenii ajung să performeze pe termen lung atunci când sensul și autonomia devin centrale. Este o lectură care se leagă firesc de temele acestui episod.
Dialogul rămâne, în final, o conversație despre maturizare profesională, răbdare și alegeri făcute cu claritate. Fără formule spectaculoase, cu accent pe construcție, consecvență și relația sinceră cu propria direcție.
Ideile principale
- Respectul de sine îți stabilește direcția. Când te tratezi pe tine cu aceeași grijă cu care ai trata clientul ideal, începi să funcționezi dintr-un loc mult mai stabil. Îți ajustezi gesturile, ritmul și deciziile astfel încât să îți susțină parcursul, nu să îl submineze. Exersezi asta în mod concret, expunându-te deliberat la contexte care îți cresc încrederea și te ajută să îți găsești poziția interioară corectă.
- Nevoia de recunoaștere îți poate bloca progresul. La început, e tentant să cauți validare și confirmări, dar acest lucru poate consuma energia necesară pentru a încheia contracte sau pentru a avansa. Recunoașterea vine firesc atunci când livrezi rezultate, nu atunci când o ceri. Când schimbi această perspectivă, devii mai eficient și mai atent la ceea ce contează cu adevărat pentru dezvoltarea ta.
- Curiozitatea are nevoie de disciplină ca să devină utilă. E ușor să te pierzi în direcții multiple atunci când ai multe interese, însă progresul apare când îți concentrezi energia. Alegi un drum care te împlinește și accepți că focusul nu te limitează. Din contră, creează vizibilitate și claritate, iar oamenii te percep ca fiind mai ancorat și mai dedicat.
- Experiența practică îți modelează identitatea profesională. Fiecare pas făcut în zone necunoscute, fiecare întâlnire și fiecare eșec devin materialul din care îți construiești profesia. Te formezi lucrând cu oameni reali, în contexte reale, și îți descoperi limitele și resursele pe măsură ce înaintezi. Identitatea profesională devine astfel un proces continuu, nu un titlu pe o carte de vizită.
- Expunerea constantă la învățare te menține relevant. Curiozitatea ghidată, lectura consecventă și practica mindfulness-ului te ajută să îți păstrezi mintea limpede și să înțelegi mai bine oamenii cu care lucrezi. Înveți să gestionezi anxietatea, să navighezi schimbarea și să îți ajustezi perspectiva. Ritmul acesta de învățare devine un avantaj real în profesii centrate pe oameni.
Reflecții și gânduri
Rolul profesional nu ține loc de validare personală
Pe măsură ce cariera avansează, apare riscul de a confunda recunoașterea profesională cu valoarea personală. Când această nevoie scapă de sub control, deciziile încep să fie ghidate mai degrabă de dorința de a fi apreciați decât de direcția reală a muncii. Această tensiune este explicată în Drive de Daniel Pink, unde motivația durabilă este legată de autonomie, progres și sens. Atunci când rolul profesional sprijină aceste nevoi, el devine stabil; când le substituie, apare epuizarea.
Respectul de sine se construiește prin comportamente, nu prin discurs
Încrederea nu apare din afirmații pozitive sau din imagine, ci din felul concret în care ne tratăm în situații reale. Standardele personale devin vizibile în decizii mici, repetate, care transmit un mesaj clar despre cine suntem și ce acceptăm. Această idee se regăsește și în The Six Pillars of Self-Esteem de Nathaniel Branden, unde stima de sine este rezultatul unor practici zilnice, nu al recunoașterii externe. Coerența dintre valori și acțiuni creează stabilitate interioară.
Curiozitatea are nevoie de direcție
Dorința de a explora este un avantaj, însă fără un cadru clar ea poate duce la fragmentare și pierdere de energie. Maturizarea profesională presupune să alegi o direcție suficient de clară încât să poți investi în ea constant, fără a renunța la deschidere. Această balanță este descrisă și în Esențialismul de Greg McKeown, unde focusul este văzut ca o alegere conștientă, nu ca o restrângere forțată. Claritatea vine din asumare, nu din explorare permanentă.
Lucrul cu sine precede lucrul cu ceilalți
În profesiile bazate pe relații, influența și prezența nu pot fi separate de starea interioară. Capacitatea de a rămâne prezent, de a gestiona anxietatea și de a lucra cu incertitudinea devine un avantaj major. Această perspectivă este bine susținută în Puterea Prezentului de Eckhart Tolle, unde atenția adusă în prezent reduce zgomotul mental și crește claritatea deciziilor. Stabilitatea interioară se reflectă inevitabil în relațiile profesionale.
