
- Edition: Mindset: The New Psychology of Success
- Available in: Paperback, Ebook, Carte Audio
Mentalitatea învingătorului: O nouă psihologie a succesului (Mindset: The New Psychology of Success), cartea scrisă de Carol Dweck dezvoltă diferențele dintre mentalitatea fixă și cea de creștere și modul în care acestea ne afcetează viața.
Am început să citesc “Mentalitatea Învingătorului” (titlul original în engleză “Mindset. How we can learn to fulfill our potential.”) a lui Carol Dweck în vară și am terminat-o chiar în concediul din Turcia. Despre Dweck și cercetările ei am mai scris în trecut Cum vad oamenii de succes norocul si ghinionul: Un experiment si concluziile sale.
Acesta este un rezumat de o pagină a cărții și conține principalele idei ale cărții, în doar câteva minute de citit.
Cartea ei o încadrasem în seria unor cărți precum “Codul Talentului” a lui Daniel Coyle, “Bounce” a lui Matthew Syed sau “Jocul interior” a lui Timothy Gallwey.
Până la un punct o apreciasem corect, partea finală a cărții însă mi-a schimbat complet părerea despre ce scrie Dweck. Este o carte care depășește cu mult nivelul celorlalte asemănătoare ei.
5 idei esențiale din cartea Mentalitatea învingătorului: O nouă psihologie a succesului
“Mentalitatea Învingătorului” de Carol Dweck evidențiază diferența dintre mentalitatea fixă și cea de creștere. Cartea promovează ideea că abordarea cu o mentalitate de creștere, bazată pe efort și dezvoltare, poate duce la succes și învățare continuă în viață.
În prima parte a cărții Carol Dweck dezvoltă ideea de “Mentalitate”.
Dweck dezvoltă conceptul modurilor diferite în care oamenii pot vedea aceleași lucruri. Chiar în experimentul de care scriam aici copiii celor două grupe au adoptat în final două moduri opuse de a vedea experimentul în care fuseseră implicați:
- cei ce au fost lăudați pentru efortul lor, au asociat testele cu depunerea de efort, cu munca. Iar când reușeau sau nu, asociau succesul sau eșecul lor cu munca depusă, sau insuficiența ei. Ca urmare, dacă vroiau mai multe rezultate, o puteau face într-un singur fel. Trebuia ca ei înșiși să muncească, să devină mai buni. Astfel evoluau si obțineau rezultate mai bune. Erau într-o mentalitate de evoluție și creștere.
- cei dintr-a doua grupă, lăudați pentru inteligența lor (o abilitate obținută din naștere și pentru care nu au muncit) asociau testele cu inteligența lor. Ca urmare, dacă aveau rezultate bune era pt că erau deștepți. Iar dacă aveau eșecuri însemna că ori erau proști, ori era ceva în neregulă cu testele. Dar nu puteau îmbunătăți nimic, nu puteau evolua. Erau într-o mentalitate fixă.
Astfel oamenii trăiesc viața ca și
- cei care trăiesc în mentalități fixe. Ei nu cred că pot deveni mai buni, ca urmare încearcă să-și raționalizeze eșecurile atacând însăși situația în care au ajuns. Problema e la alții, nu la ei.
- cei care trăiesc într-un mentalități de creștere. Ei se privesc ca fiind într-o continuă evoluție și învățare. Fiecare eșec le arată lucruri pe care trebuie să le îmbunătățească și direcții în care pot evolua. Astfel ei nu trebuie să inventeze explicații pentru propriile eșecuri, ci să descopere ce anume le-a cauzat și cum pot deveni mai buni.
Starea de creștere, în viziunea cărții “Mentalitatea Învingătorului” a lui Carol Dweck
Oamenii cu mentalități fixe, folosesc expresii și fraze de genul:
- “Sunt un idiot“
- “Nimeni nu mă iubește, toți mă urăsc“
- “Viața e o porcărie. Sunt prost (proastă). Mie nu mi se întâmplă nimic bun.”
- “Sunt un ratat“
- “Nu merită să depun efort ca să mă implic“
- “Mă simt inteligent(ă) atunci când fac ceva ușor și rapid.“
- “Vreau ca partenerul meu să mă facă să mă simt important(ă)“
Cei cu o mentalitate a creșterii îi vei auzi însă spunând:
- “Nota asta slabă pe care am primit-o îmi spune că trebuie să muncesc mai mult și am restul semestrului ca să-mi ridic media generală“
- “Consider că am succes atunci când după ce m-am chinuit să rezolv o problemă încep să-mi dau seama care este soluția.”
- “Vreau ca partenerul meu să mă provoace să devin o mai bună persoană. Să mă încurajeze să învăț lucruri noi“
Observă diferența între cele două tipuri:
Mentalitate fixă:
- fără efort – consideră efortul ca fiind un lucru rău,
- evită provocările,
- renunță ușor,
- ignoră feedback-ul negativ, îl consideră o critică și un atac la propria persoană,
- privește realizările altora ca o amenințare pentru el însuși,
- vrea să pară inteligent, considerând abilitățile ca fiind ceva fix, care nu pot fi dezvoltate.
În timp ce oamenii cu mentalitatea de creștere
- văd efortul ca fiind drumul către dezvoltare și evoluție personală,
- sunt atrași de provocări,
- în fața obstacolelor persistă și nu se dau bătuți,
- învață din criticile primite și le consideră doar un feedback prin care pot evolua ,
- caută în realizările altora inspirație și lecții din care pot învăța,
- vor să învețe continuu, considerând abilitățile ceva ce pot fi dezvoltate. Acesta e unul dintre motivele pentru care obișnuiesc să citească mult. Vezi și articolul cu beneficiile cititului.
- Schimbarea credințelor noastre poate avea un impact puternic. Mentalitatea de creștere creează o pasiune puternică pentru învățare. “De ce să pierzi timpul dovedind altora mereu cât de bun ești”, scrie Dweck, “când ai putea fi și mai bun?”
- O mentalitate fixă vine de la convingerea că ale tale calități sunt deja definite – cine ești tu este definitiv. Caracteristici precum inteligența, personalitatea și creativitatea sunt trăsături fixe, mai degrabă decât ceva ce poate fi dezvoltat.
- oamenii cu o mentalitate de creștere cred că orice vor să realizeze este ca și al lor, atâta timp cât ei muncesc din greu pentru asta, se dedică visului lor și practică cât mai mult
- Perspectiva pe care o alegi pentru tine îți va afecta permanent modul în care îți vei trăi viața.
- Cei cu mentalitate de creștere au obținut succesul devenind tot mai buni în ceea ce fac, învățând și îmbunătățindu-se. Și aceasta este stofa din care sunt făcuți campionii.
Altfel spus unii oameni evoluează, alții stagnează.
Un exemplu perfect de ființe care evoluează și cresc îl găsești în filmul Seabiscuit, recomandat de altfel și în cartea “Mentalitatea învingătorului”. Dweck analizează cum poate fi dezvoltat mentalitatea de creștere și implicațiile ambelor mentalități în business, sport, parenting și relații.
Nu o să insist mai mult asupra cărții, te las s-o citești. Partea care m-a influențat pe mine foarte mult a fost cea din ultimele 2-3 capitole, unde Carol Dweck dezvoltă conceptul de “încurajare a schimbării“, în special o frază din finalul capitolului 8 “Changing Mindsets“:
Când oamenii…trec la o mentalitate de creștere, ei trec de la perspectiva judecă-și-fii-judecat la învață-și-ajută-pe-alții-să-învețe. Angajamentul lor ulterior este de a crește, iar creșterea necesită timp, efort și ajutor reciproc.
Pentru că în final asta duce la plafonarea unora și-i face să nu-și atingă întregul potențial. Iar pentru alții duce la nivele tot mai ridicate pe fiecare domeniu și direcție de devoltare personală.
Rezumat carte Mentalitatea învingătorului: O nouă psihologie a succesului
Am câștigat? Am pierdut? Acestea sunt întrebările greșite. Întrebarea corectă este: “Am depus toate eforturile? “Dacă este așa poți fi depășit, dar nu vei pierde niciodată.
Vreau ca partenerul meu să mă provoace să devin o mai bună persoană. Să mă încurajeze să învăț lucruri noi.
Când oamenii…trec la o mentalitate de creștere, ei trec de la perspectiva judecă-și-fii-judecat la învață-și-ajută-pe-alții-să-învețe. Angajamentul lor ulterior este de a crește, iar creșterea necesită timp, efort și ajutor reciproc.
Dacă părinții doresc să dea copiilor un cadou, cel mai bun lucru pe care îl pot face este să-i învețe pe copiii lor să-și iubească provocările, să fie intrigați de greșeli, să se bucure de efort și să continue să învețe. Astfel, copiii lor nu vor deveni sclavi ai laudelor. Ei vor avea o cale de-a lungul vieții pentru a-și construi și a repara încrederea în ei înșiși.
Nu mă deranjează să pierd, atâta timp cât văd progres sau simt că am făcut totul cât de bine am putut.
Despre Carol Dweck
Dacă vrei să afli mai multe despre autor, am discutat despre cărțile sale în aceste podcasturi sau articole:
Cumpără cartea Mentalitatea învingătorului: O nouă psihologie a succesului
Podcasturi recomandate
În încheiere iată 2 recomandări de podcast pe care să le asculți când ai timp. Primul este podcastul cu Lorand Soares Szasz: