Daniel Goleman
DANIEL GOLEMAN S-A NĂSCUT în 1946 în California, într-o familie de profesori. Deși activitatea sa este mai vastă, el este cunoscut îndeosebi pentru activitatea sa de dezvoltare și promovare a inteligenței multiple, în particular inteligența emoțională, respectiv inteligența socială. Este totodată autorul mai multor cărți care dezvoltă concepte din domenii precum leadership, educație, dezvoltare personală și psihologie.
De-a lungul anilor a scris pentru publicații precum Psychology Today și New York Times și a colaborat cu mai multe universități de top din lume.
Ideile și filosofia lui Daniel Goleman
În 1995 Goleman publică cea de-a treia sa carte, Inteligența emoțională, care câștigă popularitate și practic conturează termenul de inteligență emoțională. Tradusă și publicată în peste 40 de limbi cartea a devenit best-seller pe întreg mapamondul.
Citate de Daniel Goleman
Într-un sens foarte real avem două minţi; una care gândeşte şi una care simte.
Fiecare emoție puternică are la bază un impuls de a acționa; stăpânirea acestor impulsuri este fundamentală pentru inteligența emoțională. Uneori poate fi extrem de greu, mai ales în relațiile de iubire, unde miza este foarte mare.
În mod tradiţional, puterea creierului este dată de IQ, însă cu cât lumea devine mai complexă, inteligenţa emoţională trece pe primul plan.
Cărți publicate de către Daniel Goleman
- Inteligența emoțională
- Inteligența socială. Noua știință a relațiilor umane.
- Inteligența emoțională în Leadership
- Emoții vindecătoare. Dialoguri cu Dalai Lama despre rațiune, emoții și sănătate
- Focus. Motivația ascunsă a performanței
- Emoțiile distructive. Cum le putem depăși? Dialog științific cu Dalai Lama.
- Inteligența ecologică. Cunoaște costul ascuns al fiecărui produs cumpărat și cum influențează acesta lumea în care trăim.
Daniel Goleman a fost recomandat de mai multe ori în podcast. Printre podcasturile unde l-am recomandat sunt:
- Podcast 365 cu Alex Moldovan
- Podcast Monica Mureșan
- Podcast Corina Neagu
- Podcast 060 Flavius Țurcanu
- Podcast Zoltan Veres
- Podcast 013 Marian Rujoiu