Construirea unei vieți profesionale ajunge, mai devreme sau mai târziu, la o întrebare: ce alegem să facem cu timpul nostru? Episodul acesta pornește de la această întrebare și o explorează din perspectiva muncii, a deciziilor zilnice și a modului în care oamenii ajung să se încarce singuri cu prea multe direcții.
Invitatul conversației este Octavian Pantiș, trainer, autor și antreprenor, cu o experiență îndelungată în training, consultanță și dezvoltare organizațională. Parcursul lui pornește din AIESEC, trece prin construcția TMI România și ajunge la Qalliance, compania pe care o conduce astăzi. Dincolo de rolurile formale, discuția îl arată ca pe un om preocupat de felul în care oamenii își folosesc energia și atenția.
Unul dintre punctele de plecare ale dialogului este acceptarea limitelor personale. Octavian formulează această idee într-o propoziție care traversează întreaga conversație:
„putem face aproape orice, dar nu le putem face pe toate.”
Octavian Pantiș
De aici se deschide o reflecție despre alegeri, despre tentația de a aduna proiecte și despre riscul de a rămâne ocupat fără să avansezi într-o direcție coerentă.
Discuția ajunge apoi la ideea de capacitate personală. Nu doar ce știm, ci cât de mult putem duce la capăt. Octavian vorbește despre diferența dintre a consuma informație și a transforma învățarea în acțiune, folosind exemple din munca de zi cu zi și din relația dintre angajatori, clienți și rezultate.
În această zonă se leagă firesc cartea „Triggers” de Marshall Goldsmith. Cartea apare ca o extensie a discuției despre comportament și context, despre cât de mult mediul în care ne aflăm ne modelează deciziile și obiceiurile. Ideea de a construi contexte favorabile devine, în conversație, o formă de responsabilitate personală.
O altă temă care apare este amânarea intenționată și selecția atentă a lucrurilor care merită timp. „Procrastinarea intenționată” de Rory Vaden completează această parte a dialogului, aducând în prim-plan ideea că nu tot ce poate fi făcut merită făcut acum. Cartea se potrivește cu felul în care Octavian vorbește despre renunțări asumate și despre disciplina de a spune nu.
Un moment memorabil al conversației este formularea simplă a unei realități inevitabile în relația cu ceilalți:
„până la urmă, tot se supără cineva.”
Octavian Pantiș
Afirmația deschide o discuție despre limite, despre vinovăție și despre faptul că evitarea deciziilor duce, în timp, la frustrări mai mari.
Finalul episodului adună aceste idei într-o reflecție despre posibilități și satisfacție personală:
„m-aș lega de asta cu „a putea” și aș da o nuanță care nu contrazice, dar care, care dă o direcție. Ce am zis și rămâne valabil, e că trebuie să ne străduim să creștem cât mai mult acest „ce putem face”, să poți să faci mai multe lucruri. Dar partea importantă este că nu trebuie să faci tot ce poți face. De exemplu, azi, dacă vrei, poți să-ți cumperi o mașină roz sau verde. Dar faptul că poți să-ți cumperi o mașină din aia nu înseamnă că trebuie să ți-o și cumperi.”
Octavian Pantiș
Episodul rămâne ca o invitație la selecție, la răbdare și la un mod de lucru care lasă loc pentru creștere fără suprasolicitare.
Ideile principale
- Alegi direcția atunci când renunți la tot ce te împrăștie. Ideea centrală este să îți limitezi intenționat atenția și energia la o singură zonă relevantă pentru tine. Dacă te întinzi în prea multe direcții, ajungi să avansezi greu și fără satisfacție. Când te uiți la anul care trece și la activitățile în care ai pus timp, observi unde ai generat valoare și unde ai primit feedback real. Acolo merită să continui, iar restul merită lăsat în urmă, fără ezitare.
- Crești atunci când îți dezvolți capacitatea reală de a face lucruri. E ușor să consumi informație, mult mai greu să aplici. Îți crești valoarea atunci când transformi ce citești, ce înveți, ce asculți în acțiuni concrete. Ideea este să îți ascuți constant instrumentele, să îți ridici nivelul prin practică și prin testare, nu doar prin acumulare teoretică. Îți setezi timp să înveți, apoi verifici dacă ai devenit mai eficient în ceea ce faci.
- Progresul apare când spui nu mai des. Fără limite clare, agenda ta devine agenda altora. Tentațiile sunt peste tot și au forma unor cereri mici, aparent nevinovate, care îți mănâncă ore întregi. Spui nu pentru că ai un da important în față și pentru că înțelegi că orice acceptare vine cu un cost. Refuzurile ferme te duc mai repede spre obiectivele tale și îți eliberează atenția.
- Oportunitățile reale apar în relațiile pe care le creezi intenționat. Conexiunile valoroase nu se formează din întâmplare și nici din scroll. Le creezi atunci când alegi cu cine vrei să vorbești, pe cine admiri, de la cine ai ce învăța. Îți faci o listă de oameni relevanți și cauți contexte în care să interacționezi cu ei. O discuție bună îți poate schimba direcția mai mult decât o sută de ore petrecute online.
- Valoarea stă în capacitatea de a face, nu în potențialul nefolosit. Piața te evaluează după ce finalizezi, nu după ce știi teoretic. Clienții se întorc la tine dacă livrezi. Companiile te apreciază dacă duci la capăt ce ai promis. Îți dezvolți reputația când devii omul pe care te poți baza, indiferent de context.
- Alegi mai bine când înțelegi că nu e nevoie să faci tot ce e posibil. Faptul că ai resurse, acces sau libertate nu înseamnă că trebuie să le folosești pe toate. Maturitatea profesională vine când îți negociezi cu tine însuți limitele și când ești capabil să faci alegeri mai simple, chiar dacă ai opțiuni complexe. În felul acesta, păstrezi energie pentru lucrurile care contează cu adevărat.
