DE-A LUNGUL ANILOR AM ADUNAT CITATE CELEBRE INSPIRAȚIONALE. În liceu și studenție îmi plăcea să le notez separat și am scris așa caiete întregi cu citate din cele mai diverse.
Crâmpeiele de vorbe din experiența altora mă transpun în viața lor, mă inspiră și îmi dau acea explozie de motivație de care avem nevoie din când în când.
Și am observat că de-a lungul timpului fiecare citat își schimbă înțelesul. Aceleași cuvinte pe care le citeam cu zece ani în urmă, înseamnă azi altceva. Iar peste alți zece ani vor avea un alt înțeles pentru mine.
Nu citatele sunt cele care ne influențează, ci ceea ce înțelegem noi din ele!
Iată acum cea mai mare colecție de maxime și citate celebre pe care am publicat-o până azi. Cuvinte inspirate care să îți schimbe viața și afacerea anul acesta.
Despre copii, afaceri, antreprenoriat, dragoste, prietenie, succes, iubire, părinți.

99 citate celebre care-ți vor transforma viața și afacerea
Înainte de a începe, o recomandare: nu uita să asculți și podcastul cu Tedy Necula despre cum a inspirat pe cei din jur prin filmele sale:
Viața este un joc dur și halucinant, viața înseamnă salturi cu parașuta, înseamnă risc, înseamnă să cazi și să te ridici, înseamnă alpinism, înseamnă voință să ajungi în punctul cel mai înalt și să te simți nemulțumit.
Paulo Coelho
Poate alergăm, mergem, ne împiedicăm sau zburăm. Dar să nu uităm niciodată scopul călătoriei sau să pierdem vreo șansă de a vedea un curcubeu.
Gloria Gaither
Toate necazurile pe care le-am avut, toate supărările şi obstacolele m-au întărit… Poate nu-ţi dai seama atunci când ţi se intamplă, dar să ţi se întoarcă spatele poate fi cel mai bun lucru pentru tine.
Walt Disney
Noi nu suntem doar comportamentul nostru. Suntem persoana care gestionează comportamentul nostru.
Kenneth Blanchard
Citate celebre despre viață
Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu niciun adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul lui nu e nici în ştiinţă, nici în filozofie, nici în artă.
Petre Țuțea
Nu am muncit inutil şi nu m-am băgat în lucruri care nu mi-au făcut plăcere. Până la urmă, mi-am făcut un drag din a merge la munca pe care o fac.
Horaţiu Mălăele
Întotdeauna m-a uimit să cunosc oameni pentru care cărţile pur şi simplu nu contează şi oameni care dispreţuiesc actul lecturii, darămite pe cel al creaţiei. Poate e întotdeauna uimitor să afli că dragostea ta nu e la fel de atractivă pentru alţii, cum e pentru tine.
Salman Rushdie
Dacă ar trebui să-mi rezum în puţine cuvinte experienţa mea, aş spune că jocul m-a dus mereu tot mai departe, tot mai adânc în real. Şi filozofia mea s-ar reduce la o singură dogmă: Joacă-te!
Mircea Eliade
Cred că acesta este scopul suprem: să trăiești o viață a pasiunii și autenticității. Iar orice e mai puțin decât asta, e mai puțin. De ce ai accepta mai puțin?
Alex Allman
Fii realist, dorește-ți mereu imposibilul.
Paulo Coelho
Pe scurt, obținem sprijin pentru concluziile noastre preferate ascultând cuvintele pe care le punem în gura oamenilor care au fost deja preselectați pentru dorința lor de a spune ceea ce vrem să auzim.
Daniel Gilbert
Viaţa este o curgere, este un fluviu, este o mişcare continuă. Dar oamenii au impresia că ei înşişi reprezintă ceva static. Numai obiectele sunt statice, numai moartea este încremenită; viaţa este o continuă schimbare. Cu cât există mai multă schimbare, cu atât viaţa este mai abundentă. Iar o viaţă abundentă aduce cu sine extraordinare schimbări, clipă de clipă.
Osho
Sarcina ta nu este să cauţi iubirea, ci doar să cauţi şi să găseşti toate barierele dinlăuntrul tău pe care ţi le-ai construit singur pentru a te feri de ea.
Rumi
Singurii oameni care percep întregul tablou sunt cei care ies afară din cadru.
Salman Rushdie
Noi suntem ca un cântec, nu credeți? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit.
Octavian Paler
Sunt doar două feluri de oameni pe lume: cei care încearcă să-şi umple goliciunea interioară şi acele persoane foarte rare şi deosebite care încearcă să-şi vadă această goliciune.
Osho
Uneori ai succes…iar alteori înveți.
Robert Kiyosaki
Lucrul cel mai important este să nu încetezi să pui întrebări. Curiozitatea are propria rațiune de a exista.
Albert Einstein
Nu întotdeauna trebuie să întoarcem pagina, uneori trebuie să o rupem!
Achille Chavee
Am avut nevoie de toată viaţa ca să înţeleg că nu trebuie să înţeleg totul.
Rene Coty
- Pentru alte citate despre viață, vezi articolul 63 citate excepționale despre viață care să te îndrume zi de zi.
Prietenia în citate celebre

Podcast recomandat: Cum să te trezești în fiecare dimineață și să lucrezi la scopul tău, alături de Cristian Gog:
Multă lume își dorește să meargă cu tine când ești în limuzină, dar ceea ce îți dorești este cineva care va lua autobuzul împreună cu tine când limuzina s-a stricat.
Oprah Winfrey
Prieteni vechi mor, noi prieteni apar. E ca şi cu zilele. O zi veche trece, una noua soseşte. Lucrul important e să o faci să conteze: un prieten care contează, o zi care contează.
Dalai Lama
Pot să am încredere în prietenii mei. Acești oameni mă forțează mereu să mă examinez și să evoluez.
Cher
Căci ce este, în fond, prietenia, dacă nu acel minunat privilegiu al sufletului în care adevărul se poate odihni.
Dan Puric
Adevărata prietenie este asemeni unei bune sănătăți ; valoarea ei este adesea recunoscută după ce este pierdută.
Charles Caleb Colton
Doar două lucruri sunt infinite: universul şi prostia umană, însă nu sunt sigur despre primul.
Albert Einstein
Un prieten este cineva în fața căruia poți să scoți afară tot ce ai pe suflet, atât pleava, cât și grâul, știind că cea mai gingașă mână va lua totul și-l va cerne, păstrând ceea ce merită păstrat. Iar cu un suflu blând va risipi restul.
Anonim
Cărți

Apropo de cărți, îți recomand să asculți podcastul Cărțile potrivite ne vorbesc și ne dăruiesc ceea ce avem nevoie, alături de Bogdana Bengulescu de la Books Express:
Ești același azi ca și peste cinci ani, cu excepția oamenilor pe care îi vei întâlni și a cărților pe care le vei citi.
Charlie Jones
Oricât de ocupat ai fi, trebuie să găsești timp ca să citești. Altfel vei capitula în fața ignoranței.
Confucius
Să citești cărți bune este ca și cum ai purta o conversație cu cei mai de seamă oameni ai secolelor trecute.
Descartes
Astăzi cititor, mâine lider.
Margaret Fuller
Iubesc cărțile, apropo, mai mult decât filmele. Filmele îți spun ce să gândești. O carte bună te lasă să-ți alegi singur o parte din gânduri.
Karen Marie Moning
Cărţile sunt cărăuşii civilizaţiei. Fără cărţi, istoria e mută, literatura nu are glas, ştiinţa paralizată, iar gândirea şi meditaţia suspendate.
Barbara Tuchman în maxime și citate celebre
Uneori citești o carte într-atât de specială încât vrei să o porți cu tine luni de zile după ce ai terminat-o, doar ca să îți fie mereu alături.
Markus Zusak, Hoțul de cărți
Cărţile care te ajută cel mai mult sunt cele care te fac să gândeşti cel mai mult. Cel mai greu înveţi când citeşti cărţi uşoare; însă o carte extraordinară care vine de la un gânditor remarcabil este o corabie a gândirii, plină la refuz cu adevăr şi frumuseţe.
Theodore Parker
De mic copil am fost pasionat de lectură, iar toți bănuții pe care îi primeam îi cheltuiam pe cărți.
citate celebre despre cărți, de Benjamin Franklin
Există o diferență între o carte care are două sute de pagini și una care din opt sute de pagini este rescrisă la două sute de pagini. Cele șase sute de pagini sunt tot acolo. Doar că nu le vezi.
citate celebre de Elie Wiesel
Filmele îți arată casa roz. O carte bună îți spune că există o casă roz și te lasă să decorezi tu o parte din ea, poate modelul de acoperiș sau să-ți parchezi mașina în fața casei.
Karen Marie Moning
Nu toți cei care care citesc devin lideri. Însă toți liderii citesc.
Harry S. Truman
Când întâlnești un om cu un personalitate deosebită ar trebui să-l întrebi ce cărți citește.
Ralph Waldo Emerson
Cred că viața este precum o carte bună. Cu cât o parcurgi mai mult, cu atât începe să aibă sens.
Harold Kushner
Educația este abilitatea de a asculta pe oricine fără a-ți pierde cumpătul.
Robert Frost
Nu mai contează ceea ce știi deja, contează cât de repede înveți lucruri noi.
Robert Kiyosaki
Știi că tocmai ai terminat de citit o carte bună dacă după ce ai întors ultima pagină te simți ca și cum ai fi pierdut un bun prieten.
Paul Sweeney
Cunoști un om după cărțile pe care le citește.
Ralph Waldo Emerson
Succes

Succesul, se spune, vine peste noapte … după ani de muncă. Este și ceva despre care mi-a vorbit Alin Copîndeanu în podcastul pe care l-am făcut împreună:
Să câștigi nu este ceva ce vei face cândva. Nu câștigi din când în când, nu faci lucrurile corecte din când în când, le faci zi de zi. Succesul este un obicei, din păcate la fel este și eșecul.
Vince Lombardi
Cel mai mare secret al vieții este că nu există secret. Orice ți-ai propus, îl poți obține dacă ești dispus să lucreazi pentru asta.
Oprah Winfrey
Viața este ca trompeta asta. Dacă nu pui nimic în ea, nu vei primi nimic.
W.C. Handy
Până nu încerci să faci ceva mai mult decât lucrurile la care te pricepi deja, nu vei evolua.
Ronald E. Osborn
Ca să evoluezi, trebuie să fii dispus să-ți faci prezentul și viitorul diferit de trecut. Istoria ta nu este destinul tău.
Alan Cohen
Marile realizări sunt create nu prin putere, ci prin perseverență.
Dr. Samuel Johnson
Nu contează ce gândești sau ce frici ai dacă treci la acțiune! Acțiunea este singurul lucru care contează… Sunt sigură că la sfârșitul vieții nu voi privi înapoi și voi spune “Îmi doresc să fi trecut mai des la acțiune“.
Diana von Welanetz Wentworth
Viața este ori o aventură curajoasă ori nu este deloc.
Hellen Keller
Cu cât veţi lucra mai mult în direcţia corectă, cu atât mai mult vă veţi apropia de succes. Prea mulţi renunţă la succes când sunt doar la o depărtare de un pas. Îl lasă la îndemâna altora.
Napoleon Hill
Eșecul ar trebui să ne fie profesor, nu gropar. Eșecul înseamnă întârziere, nu înfrângere. Este un ocol temporar, nu o fundătură.
John Maxwell
Ce ai obținut prin atingerea obiectivelor tale este mai puțin important decât ceea ce ai devenit prin atingerea obiectivelor tale !
Henry David Thoreau
Mulţi dintre cei care eşuează în viaţă sunt persoane care nu au realizat cât de aproape au fost de succes în momentul în care au renunţat.
Thomas Edison
Persoanele care avansează în viață sunt acelea care caută circumstanțele pe care le vor și, dacă nu le găsesc, le creează.
George Bernard Shaw
Sper că vei trăi o viață de care să fii mândru. Iar dacă o să descoperi că nu este așa, sper că vei avea tăria să o iei de la capăt.
din filmul The Curious Case of Benjamin Button
Țintește spre succes, iar nu spre perfecţiune. Nu renunţa niciodată la dreptul tău de a greşi, pentru că atunci îţi vei pierde abilitatea de a învăţa lucruri noi şi de a înainta în viaţă.
David Burns
Părinți

Dacă ești părinte, îți recomand să înveți de la Urania Cremene în podcastul ei unde am vorbit despre cum să creștem copii echilibrați:
Copiii au nevoie mai mult de modele decât de critici.
Joseph Joubert
Baza întregii istorii o constituie povestirea părinţilor către copii transmise apoi de la o generaţie la alta.
Voltaire în cele mai celebre citate și maxime
Îţi dai seama cât datorezi părinţilor numai atunci când ai şi tu un copil.
Proverb Japonez
Un tată aspru va avea copii buni; o mamă îngăduitoare va avea copii răi.
Proverb Chinezesc
Părinții nu sunt altceva decât niște copii mari până când copiii lor îi târăsc în maturitate (de obicei cu multă agitație și multe țipete).
Stephen Covey
Cred că ceea ce devenim depinde de ceea ce tații noștri ne învață în momentele lor grele, când nu încearcă să ne învețe nimic.
Umberto Eco – numele trandafirului
Copiii devin cititori stând în poala părinților lor.
Emilie Buchwald
Părinții pot doar oferi sfaturi și să-și îndrepte copiii pe drumul cel bun, dar modul în care aceștia își formează caracterul se află doar în mâinile lor.
Anne Frank
Citate celebre despre iubire

Cine e înțelept, este înțelept doar pt că iubește și cine e nebun e nebun deoarece crede că poate întelege iubirea.
Paulo Coelho
Să fii iubit de cineva îți dă putere, iar să iubești pe cineva îți dă curaj.
Lao Tzu
Dragostea este o prietenie care cântă.
Citate celebre Joseph Campbell
Dragostea îi arată omului cum ar trebui el să fie. Cand iubești, descoperi în tine o nebănuită bogăție de tandrețe și duioșie și nici nu-ți vine să crezi că ești în stare de o astfel de dragoste .
A. P. Cehov
Când iubești pe cineva / îți este teamă să fii rănit / și vei fi rănit
Brandon Scott Gorrell
În iubire, totul se schimbă, toate devin însemnate: dintr-un nimic se naște un colos.
Tudor Arghezi
Iubirea, bucuria şi pacea nu pot înflori până când nu v-aţi eliberat de sub dominaţia minţii.
Eckhart Tolle
Îți dai seama că te-ai îndrăgostit dacă nu mai vrei să adormi pentru că realitatea este în sfârșit mai bună decât vizele tale.
Dr. Seuss citate celebre despre iubire
Du-te după ea! La naiba, nu mai sta acolo așteptând ca ea să te sune. Du-te după ea pentru că asta ar trebui să faci când iubești pe cineva, nu să aștepți să-ți dea ea un semn care ar putea să nu vină niciodată. Nu lăsa oamenii să fie o simplă întâmplare pentru tine. Ea nu este o nenorocită de emisiune TV sau o tornadă care ți se întâmplă.Sunt oameni pe care poate i-aș fi iubit dacă s-ar fi urcat într-un avion sau ar fi alergat pe stradă după mine sau m-ar fi sunat beți la 4 noaptea pentru că trebuia să-mi vorbească chiar atunci și pentru că nu vroiau să regrete asta. Chiar dacă sunt poate singura persoană care face lucruri nebunești pentru alții ce nu ar da doi bani pe asta sau nu s-ar comporta ca niște idioți sau să fie complet vulnerabili și onești.Să faci pe cineva să se îndrăgostească de tine este ușor și nu poți să stai acolo speriat, respirând în telefon. Nu este idea tuturor despre ce este dragostea, dar este ceea ce cred eu că ar trebui să fie, pentru că eu așa fac.Așa că du-te strigă-i dragostea ta, și fii cu ea în moduri în care contează pentru că asta este frumos și este generos și asta înseamnă să iubești pe cineva. Este nepoliticos și nesigur, dar nu contează.
Harvey Milk în citate celebre despre iubire
Afaceri – citate celebre despre afaceri și antreprenoriat

Despre afaceri și antreprenoriat îți recomand să înveți de la Dragoș Anastasiu în podcastul făcut cu el:
Pentru a avea succes, trebuie să ai inima în afacere și afacerea în inimă.
Thomas Watson Sr.
Statisticile sugerează că atunci când clienții se plâng antreprenorii și managerii ar trebui să fie încântați. Clientul nemulțumit reprezintă o oportunitate și mai mare de afaceri.
Zig Ziglar
Posibilitățile sunt numeroase atunci când ne decidem să acționăm și nu să reacționăm.
George Bernard Shaw
Când inovezi, pregătește-te ca toată lumea să-ți spună ca ești nebun de legat.
Larry Ellison
Succesul în afaceri presupune pregătire, disciplina și multă muncă. Dar dacă nu ești speriat de asta, oportunitățile sunt mereu foarte mari.
David Rockefeller
Nu promite ce nu poţi face. Ideal este să faci ce n-ai promis.
Citate celebre via Richard Branson
Numărul de situații în care reușesc este direct proporțional cu numărul de ocazii în care pot eșua și să încerc din nou.
Tom Hopkins
Nu îţi poţi schimba destinaţia peste noapte, dar îţi poţi schimba direcţia peste noapte.
Jim Rohn
Nu contează câte idei ai, ci câte materializezi.
Anonim
Cel mai de temut adversar este cel căruia nu-i pasă deloc de tine, dar care își îmbunătățește în continuu afacerea.
Henry Ford
Merită să rişti, dacă asta îţi va schimba viaţa. Riscând pentru nimicuri, te vei mira de ce baţi pasul pe loc.
Richard Branson
Ești așa cum ești pentru ca așa vrei să fii. Dacă realmente ai vrea să fii altfel, ai fi deja în plin proces de schimbare.
Fred Smith
Ești înconjurat de soluții simple, evidente, care te pot ajuta să-ți majorezi venitul, puterea, influența și succesul. Problema e că tu nu le vezi.
Citate celebre Jay Abraham
Nu ești plătit pe oră. Ești plătit pentru valoarea care o aduci orei.
Jim Rohn
Un om de succes este acela care poate construi o fundație solidă cu cărămizile pe care alții le aruncă în el.
David Charles Brink
Nu supraviețuiește cea mai puternică dintre specii, nici cea mai inteligentă, ci aceea care reacționeaza cel mai bine la schimbare.
Charles Darwin
În afaceri nu există prieteni, ci doar parteneri.
Alexandre Dumas tatăl
Îți trebuie 20 de ani ca să-ți construiești o reputație și 5 minute ca să o distrugi. Dacă te vei gandi puțin la asta, vei face lucrurile în mod diferit.
Warren Buffett
Ai tot ceea ce ai nevoie ca să construiești ceva mult mai mare decât tine însuți.
Seth Godin
Vreau să continuăm acest an cu motivația maximă. Să fim în cea mai bună formă! Mă ajuți?
Ce te inspiră pe tine să devii cea mai bună versiune a ta? Lasă un comentariu mai jos cu acele citate celebre care te inspiră pe tine!
Vezi și
- top 10 podcasturi Antreprenori care Inspiră
- 11 podcasturi motivaționale
- 7 podcasturi dedicate bloggerilor
- podcasturi de dezvoltare personală
- o listă cu podcasturi inspiraționale
- podcasturi pentru antreprenori online
- 10 principii învățate de la Walt Disney
- Discurs TedTalks despre cum cărțile deschid minți, susținut de Lisa Bu