În perioadele de incertitudine, ceea ce iese la suprafață nu este o versiune nouă a noastră, ci exact ceea ce am exersat deja. Discuția cu Zoltan Veres pornește de aici: din felul în care crizele ne scot din zona de confort și ne împing spre reacții automate, instinctive, uneori greu de recunoscut de noi înșine.
Zoltan Veres lucrează de ani buni cu oameni care vor să-și înțeleagă mai bine reacțiile emoționale, atât în viața personală, cât și în contexte profesionale. În acest episod, aducem un pic de claritate despre ce se întâmplă în interiorul nostru atunci când presiunea crește și predictibilitatea dispare. Explicațiile lui sunt ancorate în observații despre comportamentele pe care le vedem zilnic în jur.
Un punct de pornire important este modul în care creierul reacționează la lipsa de siguranță:
Atunci când există o situație foarte mare de incertitudine cum este acum, e maxim de incertitudine, nu știm ce se va întâmpla, atunci lumea intră în zona de instincte.
Zoltan Veres
În astfel de momente, reacțiile nu sunt rezultatul unei analize raționale, ci al unui mecanism vechi, orientat spre supraviețuire.
De aici apare și diferența dintre cei care reacționează haotic și cei care reușesc să creeze o pauză între stimul și răspuns. Zoltan explică limpede că nu este o chestiune de voință sau intenție bună, ci de antrenament. „Cei care reușesc să facă această pauză și să gândească înainte să reacționeze sunt persoane care au antrenat aceste capacități.”
Autocontrolul nu apare din decizii luate la nervi, ci din practică repetată, pe termen lung. Un fragment al conversației surprinde această idee a procesului, nu a rezultatului final:
Dacă vrei într-adevăr să vezi evoluția, nu este despre «Na, iară sunt nervos, iară n-am făcut nimic». Ci să te uiți la imaginea mare. Până acum mă enervam în fiecare zi. A trecut o zi în care nu m-am enervat. Până acum ajungeam la intensitate zece. Acum ajung la șapte și reușesc să mă opresc. Asta înseamnă progres.
Zoltan Veres
Această perspectivă se leagă natural de ideile din cărți precum Atomic Habits de James Clear, unde schimbarea este văzută ca un proces gradual, construit din repetiții mici, nu din transformări spectaculoase peste noapte. Și aici, accentul cade pe ce exersăm zilnic, nu pe ce ne dorim teoretic să fim.
Discuția merge mai departe spre relațiile cu ceilalți și responsabilitatea emoțională. Zoltan atrage atenția asupra tendinței de a cere celorlalți să se schimbe, fără a ne uita la propriile reacții. „Responsabilitatea numărul unu e să îți controlezi tu stările, nu să te aștepți ca alții să nu-ți apese butonașele.” Este o schimbare de focus care schimbă dinamica relațiilor.
Ideile principale
- Incertitudinea activează instinctele primare – Când nu mai știi ce urmează, creierul intră în modul de protecție și reacțiile devin rapide, dure și greu de controlat. Pierzi acces la funcțiile superioare, iar comportamentele devin impulsive. E util să observi asta ca pe un mecanism natural, nu ca pe un defect personal. Doar așa poți începe să recâștigi spațiu pentru gândire și calm.
- Autocontrolul se formează prin antrenament zilnic – Capacitatea de a crea o pauză între stimul și reacție nu apare spontan. Se construiește din încercări repetate, din exerciții de respirație, din atenție la gesturi, ton și ritm. Uneori îți reușește, alteori nu. Important este procesul, nu perfecțiunea. Repetiția îți creează un traseu mental nou, funcțional.
- Observarea procesului este mai valoroasă decât dorința de a schimba rezultatul – O reacție emoțională nu dispare pentru că îți propui asta. Începe însă să se transforme când vezi ce o declanșează, cum crește tensiunea în corp, ce gânduri o alimentează și ce comportamente o amplifică. Înțelegerea etapelor îți dă acces la ajustare. Rezultatul se schimbă ca o consecință firească a schimbării procesului interior.
- Relațiile funcționează doar cu limite clare și responsabilitate emoțională – E nevoie să îți asumi propriile trăiri și să nu le pui în brațele celuilalt. În același timp, să nu preiei emoțiile altora ca pe o datorie personală. Limitele nu sunt o distanțare, ci o formă de respect: știi ce poți duce, știi ce nu e al tău și spui asta. În relații sănătoase, fiecare își gestionează propriile reacții fără a căuta vinovați.
- Schimbarea emoțională necesită timp, monitorizare și răbdare – Un obicei consolidat ani la rând nu se modifică într-o lună. Progresul se vede în frecvență, intensitate și durată: cât de des apare reacția, cât de puternică este și cât te ține. Când urmărești aceste indicii, începi să vezi evoluția reală, nu doar eșecurile punctuale. Ritmul poate fi lent, dar direcția contează.
În ansamblu, acest episod nu dorește să ofere rețete sau soluții. Oferă însă un cadru realist despre cum se construiește autocontrolul, cum se observă progresul și de ce răbdarea cu propriul proces contează mai mult decât verdictul dur asupra rezultatelor de moment.
