Exista lucruri mici, obiceiuri relativ simple, care odată ce devin parte din viata noastra ne transforma si ne conduc pe drumul spre o viata armonioasa si implinita. Spre o viata cu sens.
65 de Idei de Managementul Timpului de la Oameni Foarte Productivi
Cu totii avem 24 de ore pe zi. Doar modul in care folosim aceste 24 de ore (managementul timpului) face diferenta intre oamenii productivi si cei carora cele 24 de ore nu le ajung niciodata. Cum facem ca acele 24 de ore sa fie suficiente si sa nu mai simtim ca ziua nu ne ajunge vreodata?
23 Moduri Practice de a Evolua care m-au Influențat Semnificativ
Nu uita niciodată că pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se transformă în ani… dar ce e mai important se conservă; forţa şi determinarea ta nu au vârstă.
Spiritul tău este cel care îndepărtează pânzele de păianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reuşită e o altă încercare. Cât timp trăieşti, simte-te
Suntem Gandurile Noastre: Cele 5 Niveluri de Dialog Interior
Estimările spun că o persoană are în medie 30-50.000 de gânduri zi-de-zi. Dintre acestea o mare parte se repetă de la o zi la alta. Aceleași modele de gândire, aceleași viziuni asupra unor situații, aceleași dialoguri pe care le purtăm cu noi, zi după zi.
Cum să Spui NU Celorlați și DA Ție Însuți: Idei pentru Clipele Când Trebuie să Refuzi pe Cineva
Unul dintre cele mai bune obiceiuri pe care mi le-am format in ultimii ani a fost cel de a refuza. Multi oameni evita sa spuna “nu” si accepta sa faca pentru altii lucruri pe care in sinea lor nu le doresc…
Cum sa iti Extinzi Cercul Social cand Faci Networking
Majoritatea oamenilor au un cerc de cunostinte “accidental”. Cunosc oamenii pe care se intampla sa ii cunoasca. Nu depun un efort constient in acest sens. Si nu depun un efort constient de ca sa…
Focus: Antreneaza-ti creierul sa realizeze mai mult
Din punct de vedere al productivității personale, una dintre primele piedici de care ne izbim e faptul că nu reușim să rămânem concentrați
11 Tehnici de Productivitate Personală Pentru Oameni Super-Eficienți
Tot ceea ce ține de productivitatea noastră personală ne construiește succesul pe termen lung. Ne învață să ne folosim energia și timpul într-un mod mai eficient pentru a obține rezultatele care
Lipsa de Încredere în Sine: 15 Idei Pentru a Schimba Încrederea în Sine
Una dintre cele mai frecvente probleme de care se izbește cineva de-a lungul vieții este increderea in sine. Mai precis lipsa încrederii în sine și în propriile acțiuni.
Astfel, acționează fără a crede că va reuși. Problema majoră este că pornește cu gândul că el nu poate reuși, că nu știe ce ar trebui să facă, cum să o facă. Și oricum va ieși prost.
45 De Motive Ca Să Te Trezești Dimineața Înaintea Soarelui
PÂNĂ CU CÂȚIVA ANI ÎN URMĂ nu eram un mare iubitor al trezitului de dimineață. Cred că asta mi se trage din copilărie: copil fiind, în vacanțe îmi plăcea la nebunie să mai dorm până la amiază.
51 Obiceiuri Proaste Care-i Împiedică Pe Oameni Să Reușească
Iată o listă cu obiceiuri proaste, care îi țin legați pe oameni și nu îi lasă să evolueze. Oamenii care nu reușesc să aibă succes Renunță la ei, la visele lor, în favoarea celorlalți. Fac facultatea pe care o aleg părinții pentru ei, merg la jobul pe care i-l indică soțul, renunță la promovare în favoarea unui coleg.
Nu spun NU atunci când nu sunt de acord. Din teamă de a nu leza pe alții. Se concentrează pe lucrurile proaste care li s-au întâmplat și pe …
Cum Să Dai Un Start Productiv Fiecărei Zile: 11 Idei
Promiteam în articolul despre rutina de dimineata, scris acum ceva vreme, că voi dezvolta subiectul. Săptămâna trecută am avut o extracție de amigdale (operație foarte simplă, apropo, dar destul de dureroasă ulterior) și doar acum am început să-mi revin puțin.