ASEARĂ, ÎN TIMP CE VENEAM CU COPILUL DIN PARC, 3 băieți stăteau lângă blocul nostru și fumau. M-am dus la ei și le-am spus să nu mai lase mucurile de țigări acolo. Stau într-o zonă liniștită, iar de multe ori băieții din zonă vin și fumează acolo, ca să nu-i vadă părinții.
Când pleacă, uneori uită să curețe după ei.
Cu căști pe cap, bicicleta lângă și un telefon mai scump decât al meu, băieții mi-au răspuns politicos că vor lăsa curățenie în urma lor. Ceea ce au și făcut.
Privindu-i, mi-am amintit cum eram eu la 18 ani și ce gândeam pe atunci. Era la câțiva ani după Revoluție, o perioadă în care se făcea tranziția de la comunism la democrație. Sunt lucruri care mi-ar plăcea să le fi știut atunci. M-ar fi scutit de multe greșeli și eșecuri.
19 lucruri care îmi doresc să le fi primit la 18 ani
Cuprins
Așa că în dimineața asta, în timp ce savurez cafeaua făcută de espressor, ascult puțina muzica motivationala. Bucurându-mă că restul familiei doarme adânc, mi-am făcut o listă cu sfaturile ce mi le-aș da dacă aș avea vârsta lor:
1. Nimic nu durează pentru totdeauna
Schimbarea este normală, iar nimic nu rezistă pentru totdeauna. Mai devreme sau mai târziu se va termina. Aceasta este una dintre ideile de bază din cultura orientală: totul se termină până la urmă, nimic nu este infinit.
Un bun prieten îmi spune mereu că tot ce este bun se termină la un moment dat. Și vine altceva în loc. Când o ușă se închide, alta se deschide în locul ei.
Agățându-te cu disperare de ceva ce s-a terminat, nu faci decât să te împotrivești curentului vieții. Let it flow.
Îți recomand să asculți și podcastul cu Andreea Spiridon despre a descoperi cine ești:
2. Renunță la ceea ce nu ți se potrivește
De multe ori rămânem blocați în situații în care nu ne simțim bine. Evităm să facem schimbări, din diverse motive. Nu am avut o problemă cu acceptarea schimbărilor. Am fost destul de deschis spre ele, le-am primit cu brațele deschise.
Asta poate și pentru că am început să studiez dezvoltare personală destul de devreme, din puținele cărți care existau imediat după Revoluție. Am învățat să nu mă cramponez de nimic și să las lucrurile să meargă, acceptând ceea ce vine în locul lor.
Viata este o succesiune de cicluri: copil, adolescent, student, angajat, etc. Fiecare ciclu are la rândul său alte subcicluri, care îl compun. În viata mea am observat că la 3-4 ani începe un nou ciclu. De fiecare dată îmi schimb foarte mult stilul de viață și evoluez către noi nivele. Acum simt că părăsesc vechiul ciclu și încep unul nou.
Tot ceea ce vine nou în viata, aduce cu sine experiențe noi, trăiri noi. Nu te ascunde de schimbări, de noile experiențe, primește-le cu brațele deschise. Cu cât trăiești mai multe experiențe noi – diferite de ce ai trăit până acum – cu atât îți șlefuiești personalitatea. Devii sofisticat, mai complex. Devii complet.
Pe parcurs nu toți cei care îți sunt alături vor române lângă tine. Unii vor pleca. Este natural să o facă și este matur din partea ta să îi lași să plece și să devină ceea ce vor să devină. Fără a avea resentimente. Ascultă și podcastul cu Sorin Faur, cu titlul Schimbarea este noua normă și cum să depășim rezistența la schimbare:
Nu te izola de zbuciumul vieții de afară, îmbrățișează schimbările.
3. Găsește o formă minimă de a te organiza
Calendar, to-do list, agendă, notebook. Numește-o oricum, dar găsește un sistem de organizare care să ți se potrivească și în care să îți poți programa ce vrei să faci. Munca organizată are șanse de cel puțin zece ori mai mari să reușească. Vezi și lista cu cărți despre organizare sau tehnicile de productivitate personală. Sau ascultă podcastul cu Octavian Pantiș despre cum să ne organizăm timpul pentru a ne bucura de fiecare zi:
Organizează-te.
4. Rareori vei găsi un moment perfect pentru a acționa
Când aștepți momentul perfect să faci ceva, o să ai de așteptat multă vreme. Crizele vor veni, stelele nu se vor alinia nicicând perfect, impozitele nu vor scădea. Nu există clipa perfectă pentru a începe o afacere, a te muta împreună cu persoana pe care o iubești.
Există momente mai potrivite sau mai puțin, însă cândva va trebui să o faci. Dacă te crezi pregătit, înseamnă că ești. Când te întrebi dacă ești pregătit, probabil că nu ești. Ascultă-ți instinctele.
Există însă momentul oportun, momentul în care apare o oportunitate și poți să o valorifici. Unul din secretele succesului este să vezi acele momente și să le prinzi. Nu vor fi perfecte, vei avea emoții, te vei întreba dacă a fost o idee bună. Vei merge mai departe. Ascultă și podcastul cu Dragoș Nicolaescu Cea mai bună cale de cunoaștere este acțiunea:
Nu există clipa perfectă.
5. Cucerește-ți fricile, nu le ascunde
O definiție a curajului, a la Donald Trump:
Să ai curaj nu înseamnă să nu îți fie frică, ci să îți cucerești frica. Cel mai important este să îți înfrunți temerile, nu să le accepți. Oricine își poate ascunde teama, nu toți o pot și înfrunta.
Asta face diferența dintre învingători și învinși.
Pe tema asta ascultă podcastul cu Andreea Rebăltescu – Coca despre a depăși frica de necunoscut:
6. Peste ani, toate tragediile tale de azi nu vor mai conta
Îmi amintesc și acum când mi-am susținut lucrarea de diplomă la finalizarea facultății. În ultimele zile am lucrat 20 de ore pe zi ca să pun totul la punct. Stres și adrenalină. Astăzi privesc înapoi zâmbind, după atâția ani.
Când eram copil, tatăl meu mi-a adus într-o zi o bicicletă și mi-a spus să mă dau pe ea. Îmi era o teamă cumplită că va cădea într-o parte în timp ce merg. În primele zile am stat mereu cu teama să nu cad. Nu a căzut. Acum știu că nu putea să cadă.
Toate dramele de azi, toată anxietatea pe care o trăiești, nu o să mai valoreze nimic peste câțiva ani. Poate că astăzi ești în ceva ce crezi că este de viata și moarte. Ei bine, sunt puține lucruri realmente de viata și de moarte. Peste 5 ani probabil nici nu îți vei mai aminti toate detaliile despre ce ai pățit azi.
Pe patul de moarte crezi că îți vei mai aminti toate experiențele de acum 20 de ani? Nu. Majoritatea zbaterilor de astăzi, vor deveni doar amintiri peste ani. Învață să te detașezi.
Pentru că, așa cum a spus Alin Copîndeanuîn podcast, succesul peste noapte vine după 10 ani și este un progres continuu:
7. Clarifică problemele pe care le ai cu ceilalți
În majoritatea cazurilor, problemele pe care le avem cu ceilalți pornesc de la puncte de vedere diferite sau interese care nu se suprapun. Ani de zile am greșit și am lăsat ca astfel de puncte de vedere sau interese să îmi afecteze relații valoroase, fără ca eu să intervin și să le repar.
A fost nevoie să mă izbesc cu fața de realitate de mai multe ori și să-mi distrug o prietenie cu cineva la care țineam, până când am ales să discut pe față problemele pe care le aveam cu alții. E păcat de toate frustrările inutile pe care le-am trăit astfel, le-aș fi putut evita în mod elegant.
Când ai o problemă cu cineva discut-o direct cu acea persoană.
8. Oamenii sunt consistenți în comportamentele lor
Un om amabil va fi de obicei amabil, un șarlatan va fi în general șarlatan. Nu prea există oameni care se comportă într-un fel în public, dar sunt mult mai buni în particular. Cel puțin eu nu am cunoscut.
Dacă aș fi știut asta acum 20 de ani, m-ar fi scutit de câteva probleme în care am intrat. Atunci când cineva este cu toți șarlatan, foarte probabil așa va fi și cu tine. Expresia “cu ceilalți este un nenorocit, dar cu mine este de treabă” nu se întâlnește în viata de zi cu zi.
După o perioadă poți prezice cum se va comporta un om, pe baza experiențelor din trecut.
9. Nu încerca să faci pe plac tuturor
În primul rând nu am reușit vreodată să fac asta. Oricât am încercat, nu am reușit să mulțumesc pe toată lumea, iar eu eram frustrat că nu mai fac ce vreau eu. Într-un final am renunțat să mai fac celorlalți pe plac.
Undeva pe drum am învățat că puțin egoism e bun și este în regulă să te pui pe tine pe primul loc. Dacă tu nu îți faci viata mai bună, cu siguranță nu o vor face alții. Iat atâta vreme cât ești preocupat să le faci pe plac celorlați, nu te vei putea ocupa de tine însuți. Ca urmare, așa cum ne spune în podcast Șerban Dâmboviceanu, cofondatorul domeniului viticol Corcova Roy & Dâmboviceanu, este esențial să ne placă ceea ce facem și să căutăm să lucrăm într-un domeniu care ne face plăcere:
Nu încerca să faci altora pe plac.
10. Lucrurile pe care le faci îți vor aduce mult mai multe satisfacții decât cele pe care le eviți
Anul trecut, bunul meu prieten Ioan Nicuț mi-a atras atenția că am tendința de a depune efort atât pentru a reuși unele lucruri, cât și pentru a evita să se întâmple altele.
Este de preferat să stabilești obiective pozitive, iar nu negative (e mai bine “să slăbesc“, iar nu “să nu mai fiu gras“). Efortul depus pentru a evita ceva este anulat de obiceiul minții de a îndeplini exact ce nu vrei ( când îți spun “nu te gândi la un elefant galben“: te vei gândi la elefant galben sau nu?).
Am constatat pe pielea mea că ies mult mai câștigat când mă concentrez mai mult pe ce vreau să se întâmple, iar nu pe ce vreau să evit.
11. Urmează-ți pasiunile
Un sfat pe care l-am ignorat complet multă vreme. Când faci ceva ce te pasionează, timpul trece mai repede și în mod sigur mai plăcut. Mai devreme sau mai târziu pasiunile te vor duce spre oameni asemenea ție și vor apărea oportunități noi de a le transforma și în surse de venit.
Ken Robinson numește asta Elementul, punctul în care talentul natural se întâlnește cu pasiunea.
Găsește ce îți place să faci și ești bun la asta. Când o vei face, nici nu o să-ți mai imaginezi că ai putea face altceva. Citește cartea “Elementul” de Ken Robinson și ascultă podcastul cu Ovidiu Olteanu despre descoperirea vocației:
12. Viața este o suită de alegeri. De unele nu putem scăpa.
Chiar dacă la 18 ani aș fi citit aceste rânduri, probabil tot aș fi făcut aceleași greșeli. Și nu aș regreta asta deloc. Toate experiențele trăite au meritat. A meritat să iau decizii neinspirate și să fac lucruri prostești. Pe care apoi am muncit mult să le repar.
Alegerile și deciziile pe care le evităm astăzi ni se vor întoarce cândva. Cel puțin alegerile importante vor reveni mereu, până le clarificăm.
Este mai bine să faci alegeri greșite, decât să nu alegi deloc. Când faci alegeri și iei decizii – chiar dacă greșești – câștigi experiență pentru următoarele greșeli și devii tot mai bun când vei alege. Greșelile sunt bune, fă greșeli. Fă alegeri. Pentru că, așa cum ne spune Mihaela Tatu, alegem cine vom deveni prin alegerile pe care le facem zi de zi:
13. Uitatul la televizor = timp irosit
Am renunțat complet la TV acum câțiva ani. De-abia ulterior mi-am dat seama cât am câștigat. Toate orele petrecute în fața televizorului mi-au adus prea puține beneficii. Orele petrecute în schimb învățând, cu prietenii, lucrând sau pur și simplu cu mine mi-au adus imens mai multe satisfacții și beneficii.
Folosește televizorul doar când ai nevoie de el.
14. Fă mișcare
Alergat, înot, bicicletă sau măcar un meci de fotbal. Dar fă sport. Oricât de în formă ai fii la 18 ani, la 30 vei observa că nu mai ești la fel. Începe cât mai de tânăr să faci mișcare și îți vei mulțumi mai târziu. Îți recomand și cele 33 de motive pentru a face mișcare.
Ieși afară și mișcă-te. Ascultă-l pe Andrei Roșu în podcast când ne vorbește despre Cum să te Ridici de pe Canapea și să-ți urmezi visul:
15. Caută modele sănătoase. Oameni de la care să poți învăța.
Până la 25 de ani nici nu am conștientizat importanța relațiilor, a networking-ului. Am observat accidental la alții cât de util le este networking-ul și câte beneficii le aduce.
Suplimentar, fiind permanent în contact cu persoane mai evoluate – genul de oameni care am dori noi înșine să fim – avem tendința naturală să ne dezvoltăm acele calități pe care le admirăm la aceștia.
16. Meditează
Când am luat decizia de a medita, nu am realizat impactul pe care îl va avea asupra mea. 10 minute zilnice petrecute în liniște, te schimbă. După un an de zile vei vedea o diferență enormă.
Dacă nu vrei să meditezi, încearcă să stai 10 minute în liniște în fiecare zi, fără să te gândești la ceva anume.
17. Concentrează-te pe soluții și mai puțin pe probleme
Acordă întâietate soluționării problemelor, iar nu vinovaților. Când situația este din nou sub control, vezi ce anume a generat-o. Pentru a evita ca pe viitor să o mai repeți.
Soluții, nu probleme.
18. Ține un jurnal
Am început să țin un jurnal pe la 12 ani. L-am continuat, cu pauze și reluări. A fost una din cele mai bune idei pe care le-am avut.
Recitind ce am scris, mă revăd pe mine acum 10 ani, cu preocupările de atunci. Zâmbesc când citesc ce mă preocupa pe atunci. De asemenea, am început un jurnal de succese, un instrument excelent de dezvoltare personală.
Începe un jurnal.
19. Și ultimul: Începe un blog. Sau un podcast
Când aveam 18 ani, nu existau bloguri, internetul însuși era la început. Acum oricine poate să își deschidă un blog, iar uneltele necesare sunt gratuite.
Blogul este o cale excelentă de a împărtăși lumii cine ești tu și ce ai învățat. De a conștientiza mai bine experiențele pe care le-ai trăit. Povestești celorlalți despre călătoria ta și evolueză împreună cu ei.
De când am deschis primul meu site am învățat o mulțime de lucruri despre scris, marketing, branding, social media, comunicare, relaționare, networking, etc.
Dacă aș fi făcut asta la 18 ani, până la 25 puteam să am la picioarele mele un imperiu. Cu ceva ani în urmă am deschis podcastul, într-o perioadă în care nimeni nu făcea podcasturi în România. Mi-a schimbat viața în feluri pe care nici nu mi le puteam imagina la acel moment.
Ia-ți un domeniu online și începe un blog sau un podcast.
Surse și resurse
Ideea acestui articol mi-a venit după ce am văzut materialele următoare, pe care ți le recomand cu căldură:
- 20 Things I Wish Someone Had Told Me When I Was 18,
- 18 Things I Wish Someone Told Me When I Was 18 și
- filmul The Bucket List
Acestea sunt lucruri care, dacă le-aș fi știut acum douăzeci de ani, aș fi evoluat mult mai rapid decât am făcut-o.
Chiar așa, experiențele prin care am trăit ca să le învăț au meritat fiecare moment de dramă și durere, fiecare minut irosit și fiecare leu cheltuit aiurea.
Nu regret greșelile pe care le-am făcut, îmi doresc poate să le fi făcut mai devreme in viata.