Zilele trecute am dus bicicletă copilului la un atelier în Cluj ca să se uite la ea. Când am cumpărat bicicleta, am luat-o puțin mai mare (să fiu sigur că o poate folosi și anii următori…). Doar că o folosește destul de greu, ori pedalele nu sunt bine reglate mă gândeam eu, ori este prea mare pentru el.
Așa că am zis să o duc, să o verifice, poate mai pune niște vaselină, mai umflă roțile poate schimbă pinionul cu unul mai mare astfel încât să pot scoate și roțile ajutătoare.
Andrei o folosește, nu era neapărat o problemă. Însă de multe ori se oprea, învârtea pedalele puțin în față, se urca înapoi și apoi apăsa și lua viteză. Nu o problemă în sine, ci un motiv de optimizare iar eu nu puteam rata ocazia să ajustez și repar.
Există două lucruri pe care am iubit să le fac de când eram copil. Și probabil le voi face până la ultima răsuflare.
Unul este să repar și optimizez. În copilărie eram entuziasmat să fac asta. Mai ales când era vorba de a lua lucruri și a le aranja într-o altă formă prin care cream ceva nou.
Al doilea e legat de primul și este să găsesc soluții la diverse situații. Probabil tot o formă de a crea ceva. Am avut mereu ușurința de a sta de vorbă cu altcineva și să văd dincolo de aparențe care sunt soluțiile ce rezistă pe termen lung.
Dezvoltarea personală este ceva care ar trebui probabil să fie parte din viața fiecăruia. Ca să înveți mai multe despre dezvoltare personală îți recomand podcastul cu Sorin Lucaci:
Deși eu unul cred că m-am născut cu aceste abilități, activitatea ulterioară m-a ajutat să le perfecționez. Când eram în mediul corporate abilitatea de a găsi soluții și a nu accepta posibilul și imposibilul m-a ajutat să avansez rapid. Ulterior suspectez că a fost unul dintre motivele pentru care am început să scriu – dacă nu am la ce să găsesc soluții, cel puțin învăț pe alții cum să își găsească singuri soluțiile pe care le cauta…
Și probabil tot asta m-a atras înspre coaching și consultanță. Mărturisesc că acestea două sunt unele dintre activitățile care îmi aduc cea mai mare satisfacție personală. Atât bucuria, împlinirea pe care o trăiesc când văd că un client a aplicat sfaturile și obține rezultate, cât mai departe când văd că acele rezultate îi schimbă viața.
În opinia mea toți ne naștem cu un set de abilități unice. Pe care le putem ascuți, perfectiona… sau lăsa să ruginească. La mine este cea de a crea, de a rezolvă. Chit că nu prea iubeam eu problemele de matematică pe care tatăl meu mă punea să le rezolv în copilarie…
De multe ori ceea ce nu ne permite să ne descoperim aceste abilități
Suntem tocmai noi înșine
Asta pentru că ne adăugăm greutăți care ne trag înapoi, care nu ne dau voie să ne exprimăm și să creăm cu întreaga măreție care există în noi. Aducem în viața noastră oameni, evenimente, lucruri, situații care să nu ne dea voie să trăim abundența, dragostea și succesul decât până la un anume nivel.
Altfel spus atingem nivelul maxim de abundență (cel pe care noi îl suportăm) – fie că e vorba de iubire, de succes, de bani, de realizări sau orice altceva. Și atunci facem ceva care să ne oprească să mergem mai departe.
La prima vedere ar putea părea o prostie și o idee fără sens. Cel puțin eu unul așa am crezut mulți ani, fără să realizez cât de mult îmi puneam singur piedici și mă încărcam cu balast care să nu mă lase să trec mai departe. Nivelul meu pe care îl puteam suporta – cât de mult succes, dragoste, bani, apreciere sau abundență puteam accepta eu în viața mea – fusese atins și era declanșat automat un mecanism perfecționat din copilărie pentru a îi pune stop.
Uită-te la oamenii ce câștiga la loto sume imense și în câțiva ani nu mai au nimic…
Uită-te la managerii de top care își distrug viața personală după ce ajung în top…
Uită-te la copiii cărora părinții nu le dau voie să exceleze pentru a nu își pune într-o lumina proastă frații care nu exceleaza… sau însuși pe parinti… Se numește
Pragul superior de abundență
Toți o avem, toți o putem ridica sau coborî. Când am fost să iau bicicleta copilului, mecanicul mi-a spus că nu i-a schimbat pinionul și nu i-a făcut nici o modificare. Nu era necesară.
Problema venea de la roțile ajutătoare care, când fuseseră montate, aveau o piuliță pusă greșit astfel încât cadrul bicicletei apăsa mereu pe roată și o făcea mai greu de folosit uneori.
O greutate de care bicicleta se izbise mereu și o făcea să meargă mai încet decât ar fi putut. La fel suntem și noi, până când un “mecanic” ne ajută să o soluționam.
În cazul oamenilor “mecanicul” sunt coach-îi și mentorii pe care îi au. Sau oamenii care îi inspiră, de aici și sensul podcastului Antreprenori care inspiră, unde avem sute de oameni pe care îi putem modela. Ei îi ajută să scape de balastul pe care îl trag după ei. Îi duc de mână și le arată cum să pășească fără acestea… am văzut asta de sute de ori cu clienții mei și nu încetează să mă suprinda de fiecare data când văd un om schimbat.
La tine care sunt greutățile pe care e posibil să ți le pui ca să nu depășești limita ta superioară? Cum te încurci singur atunci când vezi că ai succes?