Logiscool Cluj, o școală de programare și robotică pentru copiii din inima Transilvaniei
Dacă până acum câțiva ani părinții se gândeau să-și înscrie copiii la diverse activități extrașcolare de obicei sportive sau artistice, de acum încolo mulți își orientează atenția înspre programare și robotică pentru copii.
Ca și părinte, mă gândesc la cum aș putea să îmi îndrum copiii spre activități care să-i ajute pentru următoarele decenii. Și adevărul este că atunci când ei vor fi adulți majoritatea joburilor vor necesita cunoștințe în IT. Iar unele dintre joburile actuale probabil nu vor mai exista fiind înlocuite de roboți.
Îmi aduc aminte că în urmă cu câțiva ani, am auzit pentru prima oară discutând cu cineva despre școlile de programare și robotică pentru copii. Discuția era în contextul a ceea ce există în alte țări, școli unde copiii învață într-un mod interactiv să construiască jocuri, aplicații, site-uri și roboței care execută diverse sarcini.
Poate că la acea vreme am privit puțin sceptic acest nou concept, care ar permite copiilor să petreacă și mai multe ore în fața calculatorului, însă foarte rapid am realizat că generația actuală are nevoie de noi concepte instructive, pentru a dezvolta gândirea corespunzătoare pentru acest viitor ce pare a fi robotizat.
Zilele trecute am aflat că la Cluj își deschide porțile școala Logiscool Cluj, o școală privată care ajută copiii să învețe să construiască site-uri, aplicații, să scrie linii de cod și … să construiască roboței :).
Logiscool este o rețea privată de școli din România, unde copiii și adolescenții învață programare și robotică
Dr. Anita Breuer este fondatoarea Logiscool care a deschis prima școală de programare în Budapesta. Pentru că a avut succes, a durat puțin până s-a extins și în alte țări. România este una dintre cele 10 țări din Europa unde Logiscool își deschide porțile, pentru educarea copiilor și a adolescenților, către programare.
Ceea ce poate oferi această școală, este o educație adecvată pentru viitoarele joburi în domenii conexe programării.
Mi s-a părut interesant faptul că metoda de predare a instructorilor este cea de învățare prin joacă, ceea ce consider că este una dintre cele mai eficiente tehnici, când vine vorba de dezvoltarea unui copil.
Limbajul de programare este unul foarte dificil. Asta o putem spune noi ca și adulți, cu atât mai mult e valabil când ne gândim la copiii noștri. Aici cei de la Logiscool Cluj au reușit să găsească metode unice prin care copiii pot construi singuri jocuri și roboți. La cursuri nu se aplică noțiuni de teorie pe care le învață în prealabil ci elevii exersează programarea jocurilor și învață din experiența proprie, sub îndrumarea atentă a instructorilor. Din acest motiv, procesul de asimilare este foarte rapid și natural, fără să se exercite presiuni asupra elevilor.
Pentru toți elevii Logiscool Cluj există și o platformă online specială, pe care o pot accesa de oriunde (inclusiv de acasă), la orice oră, pentru a exersa tot ceea ce au învățat la cursuri.
Prin această platformă copiii rămân mereu conectați cu ceea ce se întâmplă la școală, dar pot reveni și asupra cursurilor ori de câte ori este nevoie. Singuri sau împreună cu părinții.
Logiscool a ajuns și la Cluj
Logiscool a avut succes în România încă de la început. Prima școală deschisă a avut peste 300 de participanți la Taberele Urbane. Pentru că cererea a fost mare, nu a durat foarte mult până s-a extins și în alte județe din România.
Din această toamnă Logiscool Cluj s-a deschis și în Cluj-Napoca, pe Calea Dorobanților 14-16, Etaj 2 (Cluj City Center Office Building).
Un mare avantaj este faptul că se organizează lecții demonstrative gratuite, unde pot participa părinții și copiii, ca să înțeleagă viitoarele activități și metoda de predare. Poți veni cu copilul tău, petreceți o oră alături de alți copii și instructorii școlii și vedeți dacă vă place.
Prin aceste lecții demonstrative poți afla totul despre Logiscool Cluj și despre metoda de învățare aplicată, dar este și momentul unde poți afla răspunsuri la orice întrebare.
Cât costă cursurile la Logiscool Cluj? Cum afli mai multe detalii?
Costurile, reducerile disponibile și alte detalii le poți afla pe site-ul Logoscool Cluj, la logiscool.com/ro/school/cluj