Acest articol este un guest-post scris de Diana Doroftei :Ce au în comun Anthony Robbins, Robert Kiyosaki, Jack Canfield și Mark Victor Hansen?
Pe lângă bestseller-urile pe care le-au scris și notorietatea de care se bucură, toți au un MENTOR comun. Un același mentor.
Răspunsul la întrebarea aceasta l-am aflat acum puțin timp și am ajuns să-l experimentez la un seminar în Fort Collins, Colorado. Cursul la care am participat a fost predat de omul care i-a îndrumat pe acești oameni cînd erau doar la începutul carierei lor. Anthony Robbins a trecut prin aceeași experiență, cu același mentor, acum 30 de ani.
Am aflat de conferință cu doar câteva săptămâni înainte. Viața mi se întâmpla la o viteză la care cu greu puteam ține pasul, iar proiectele la muncă aveau deadline-uri ambițioase. În ciuda acestor lucruri am decis că indiferent cât de ocupată mi-e viața, voi ajunge în Colorado să cunosc acest mentor.
5 Lecții invatate de la Marshall Thurber, mentorul lui Anthony Robbins
Îmi doream să învăț de la el, de la cel care a influențat cei mai mari experți din câmpul dezvoltării personale. Îmi doream să-l cunosc pe cel care din umbră a tranformat viața a milioane de oameni, inclusiv pe a mea. Numele lui este Marshall Thurber iar conferința la care am participat se numește Money & You. Acest seminar se ține peste tot in lume – America, Australia, Singapore și China.
Pentru a avea această experiență a trebuit să zbor vreo 5 ore și să conduc alte 4. Timp de 3 zile, 75 de oameni din America, China, Cipru, Vietnam și Australia au participat la curs și au plecat de acolo transformați pentru totdeauna.
Am fost la sute de conferințe, însă aceasta a fost cea mai intensă și diferită. Am învațat multe la curs și m-am gândit să împart cu tine 5 lecții:
Prima lecție are de-a face cu inteligența
Este inteligența un lucru setat din naștere și pe care nu-l putem schimba de-a lungul vieții?
Răspunsul este NU. Putem deveni mai inteligenți dacă înțelegem și aplicăm Teoria Perturbației.
Am învățat despre asta în a doua zi a cursului însă i-am simțit efectul pe toată durata mea acolo. Pe baza acestei teorii, creierul uman se dezvoltă într-un ritm accelerat atunci când este supus perturbației.
Perturbația înseamnă iritarea sistemului nervos folosind metode testate astfel încât creierul să iasă din zona de confort. Cercetătorii spun că pentru fiecare 60 de milisecunde în care creierul este în stare de perturbație, coeficientul de inteligență crește cu aproximativ 20 de puncte.
Altfel spus, cu cât sistemul nostru nervos este mai iritat sau deranjat, cu atât devenim mai deștepți.
Acum că știm teoria, cum o punem în practică?
Ne putem scoate sistemul nervos din aria de confort prin a învăța o limbă nouă. Perturbația se întâmplă atunci când cuvintele noi și cele din limba nativă se amestecă atât de mult încât trebuie să le căutăm prin buzunarele minții pentru a le putea rosti.
Se spune că atunci când începem să visăm într-o altă limbă, acesta este semnul că creierul nostru a fost perturbat.
Perturbația este momentul în care simțim că o luăm razna deoarece acumulăm multe cunoștinte într-un timp foarte scurt. Ne simțim copleșiți de volumul de date procesate de creier.
Experiențele trăite la cursul predat de Marshall au fost menite să irite sistemul nervos al participanților. Pe toată durata celor 3 zile am ascultat muzică clasică. În primele ore acest factor perturbator ne-a scos din sărite pe toți.
Ne irita atât de mult timpanul încât mulți dintre noi ne-am dus la tipul care controla sistemul audio din sală și l-am rugat să închidă muzica. Ne-a spus că nu poate și că Marshall ne va spune la sfârșitul zilei de ce suntem forțați să o facem.
Motivul a fost simplu: atunci când ascultăm muzică clasică (baroc), creierul nostru este ca un burete care absoarbe tot. Este ca și cum am apăsa butonul memorează. Informația învățată în timp ce ascultăm muzică clasică este stocată de creier în asa fel încât o putem accesa mult mai repede. Ne amintim aproximativ 80% din lucrurile pe care le-am invățat. Mi-aș fi dorit să știu asta în timpul facultății. Mi-ar fi făcut viața mult mai ușoară.
Pe lângă ieșirea din aria de confort mental, ne-am ieșit din aria de confort emoțional. Am trecut printr-un exercițiu care a durat 11 ore (de la 8 seara până la 7 dimineața) în care a trebuit să exprimăm ca și grup puterea și semnificația unor cuvinte (integritate, abundență, leadership, curaj și influență) fără a le rosti. Scopul a fost ca fiecare echipă, formată din 5 oameni, să simtă intens semnificația fiecărui cuvânt în parte, astfel încât o altă echipă observatoare, formată din alți 4 oameni, să simtă cuvântul.
Dacă echipa de observatori simțea cuvântul ales, atunci se putea trece la nivelul urmator – un alt cuvânt. Rolul exercițiului era de a învăța puterea cuvintelor, să realizăm cât de deconectați suntem de sentimentele noastre și să învățăm să comunicăm cu cei din jur fără cuvinte. A fost extraordinar de dificil!
A doua lecție are de-a face cu comunicarea
Comunicarea… atât cu cei din jur, cât și cu noi înșine. Ni s-a predat mai mult despre comunicarea cu noi înșine, pentru că dacă aceasta devine clară și puternică atunci ea va influența modul în care socializăm cu cei din jur.
Pe tot parcursul seminarului ni s-a interzis să menționăm lucruri care au de-a face cu sentimentele de vinovăție, rușine sau ură.
Ni s-a interzis să-i contrazicem pe cei din jur. Trebuia să încercăm să le înțelegem punctul de vedere, oricât de diferit ar fi fost acesta.
Ni s-a mai interzis și să ne găsim scuze, fie pentru faptul că am întârziat la curs sau pentru lucrurile pe care nu le avem la momentul actual în viața noastră. A fost minunat să petrec trei zile fără nici un fel de negativitate în jurul meu.
Marshall ne-a spus că primul lucru pe care trebuie să-l facem pentru a ne controla gândurile este să ne asumăm responsabilitatea. Nu este deloc ușor, este însă realizabil. În primul rând, pentru a nu avea gânduri negative, trebuie să evităm cuvintele negative.
Totul se schimbă atunci când începem să ne monitorizăm cuvintele pe care vrem să le rostim și când în mod intenționat vorbim numai despre lucrurile care întra-devăr ne ajută.
A treia lecție are de-a face cu curiozitatea
Am crezut pentru mulți ani că trebuie să am răspunsuri la toate întrebările care îmi sunt puse și soluții la toate problemele prin care trec. Până când am ajuns la curs. Mi s-a luat o piatră de pe inimă când am aflat că oamenii de succes pun întrebări și nu se grăbesc numaidecât să dea răspunsuri.
Marshall ne-a învățat că a pune întrebări este de cele mai multe ori mult mai înțelept decât a avea răspunsuri categorice. El asta a făcut timp de 70 de ani și încă o mai face. De ce? Pentru că cei care pun întrebări sunt curioși. Iar cei care sunt curioși învață cel mai mult.
Mi-a ramas în minte un citat frumos despre această lecție:
“In times of change, learners inherit the earth, while the knowers find themselves beautifully equipped to deal with a world that no longer exists.” – Eric Hoffer
A patra lecție are de-a face cu greșelile
Cu cât mai multe cu atât mai bine, a spus Marshall. Inițial, când am auzit asta am crezut că nu-l înțeleg bine. Mie toată viața mi-a fost frică să fac greșeli, iar acum aveam în fața mea un geniu care îmi spunea că e ok să le fac. Iar de eșecuri, mi-e frică și de ele, însă mi s-a spus să o dau în bară de multe ori, mai ales acum cât sunt tânără.
Motivul pentru care Marshall a spus asta este pentru că dacă facem multe greșeli, atunci testăm ce nu funcționeaza în viața sau în afacerea noastră și putem evolua mult mai repede. Greșelile sunt calea cea mai rapidă spre succes.
A adăugat că singura diferența dintre un geniu și un om obișnuit este că geniile fac foarte multe greșeli din care învață. Pe baza greșelilor făcute își formează teorii despre viață sau business prin care pot prezice lucrurile care se vor întâmpla în viitor.
Marshall a menționat că principiile pe care le învățam pe baza greșelilor ajung să facă parte din mentalitatea noastră. Activitățile și jocurile de la curs au fost create astfel încât noi, participanții, să greșim foarte des.
Intenția lui Marshall a fost să ne facă un upgrade la modul de gândire. Majoritatea dintre noi facem upgrade la telefon și la sistemul de operare al calculatorului, însă foarte puțini facem upgrade la modul de gândire.
Marshall a glumit spunând că mentalitatea multor oameni încă este pe sistemul de operare Windows versiunea 1.
A cincea lecție are de-a face cu prioritățile
Am fost învățați cum să ne identificăm prioritățile pe baza Principiului Pareto 80/20. Acest principiu spune că sunt foarte multe situații în care 80% dintre consecințe sunt provocate de 20% dintre cauze.
A fost descoperit de către Vilfredo Pareto în Italia în secolul XIX. Vilfredo a descoperit că 80% dintre proprietățile din Italia erau deținute de doar 20% din populație.
Aceasta a fost singura aplicație a acestui principiu. Până când Dr. Joseph Juran, român care a emigrat în America la vârsta de 8 ani, a introdus această teorie în business și management. Dr. Juran a aplicat acest principiu în sistemele de calitate ale japonezilor și i-a ajutat să devină o putere economică mondială.
Legea lui Pareto se aplică predominant în afaceri. De exemplu 80% din venituri sunt generate de 20% dintre clienți sau 80% din noutăţile unui ziar se găsesc în 20% din paginile ziarului sau 80% din vânzari vin de la 20% din oamenii care fac parte din echipa de vânzări a unei companii.
Același principiu se aplică și în viață, iar oamenii de succes îl folosesc în fiecare zi atunci când iși stabilesc prioritățile. De exemplu 80% din timpul nostru ar trebui să-l petrecem făcând 20% din activitățile cele mai productive sau 80% din timpul nostru liber ar trebui petrecut cu 20% dintre cei mai buni prieteni.
Toate jocurile și exercițiile pe care le-am experimentat la seminar m-au invățat cât de important este să ai în jurul tău oameni care sunt pe aceeași lungime de undă, oameni care să te susțină în ceea ce vrei să întreprinzi. Am învățat că pentru a deveni cea mai bună variantă a mea trebuie să mă împrejmuiesc doar cu oameni care vor să se îndrepte spre aceeași direcție ca și mine.
Am plecat din Colorado cu încredere și speranță și cu convingerea că trebuie să împărtășesc ceea ce am învățat cu tine. Am învățat atât de multe încât nu mai pot privi viața la fel ca înainte.
În final îți recomand să asculți podcastul cu Sorin Popa:
Acum că știi câteva dintre principiile pe care le-au învațat Anthony Robins, Robert Kiyosaki, Jack Canfield, Mark Victor Hansen și mulți, mulți alții de la Marshall Thurber , ce promisiuni ești dispus să faci pentru viața ta și pentru tine?
Despre autor:
Numele meu este Diana Doroftei si scriu despre lista mea de 100 de Vise pe care vreau sa le indeplinesc cat traiesc. Pentru fiecare vis implinit, te voi ajuta si pe tine sa realizezi unul.
Pentru ca am fost intrebata de multe ori cum am reusit sa-mi traiesc o parte din vise, am scris eBook-ul “7 Pasi Siguri care te vor aduce mai aproape de Visul Tau”.