Pe Sorin l-am întâlnit acum un an şi ceva, poate doi. Ştiam doar că lucra ceva în zona de IT, programare, dezvoltă aplicaţii online pentru nişte clienţi. În general clienţii săi erau din Franţa şi, ca de obicei în IT, din State.
Plus că mai avea câteva proiecte locale, care – spunea el – îl interesau cel mai mult. Nu cunoşteam pe atunci foarte multe detalii, mi-a scris de câteva ori, mi-a cerut nişte sfaturi, i-am răspuns şi apoi reapărea peste câteva luni.
Cazul lui este unul dintre cele mai interesante cu care am lucrat. Am simţit foarte mult potenţial nefolosit la el, la fiecare reapariţie a sa. Plus că îmi plăcea … nu se dădea bătut.
După ce am început să lucrăm împreună, a reapărut tema acelui etern proiect care îi mânca nervii, timpul şi îi consumă atenţia.
De multe ori nu vedem pădurea din cauza copacilor
Tema această, a unui proiect important care consumă foarte multă energue este una ce a apărut la mai mulţi clienţi cu care am lucrat. Există unul, de obicei mai multe proiecte, implicări care îl frustrează şi îi ţine atenţia concentrată pe ele, deşi cele mai multe beneficii şi satisfacţii personale nu de acolo vin.
În cazul lui Sorin era vorba de un software care făcea ceva – nişte chestii pe care nu le-am prea înţeles eu – pentru un client din State. Cu eterne complicaţii, sezoane şi reluări.
Financiar vorbind era ok. Nefinanciar vorbind, proiectul acela îi captura 80% din atenţie, din energie şi – cel mai rău – îl seca. Eterne sezoane, neînţelegeri şi discuţii.Pleca dimineaţă devreme de acasă, se întorcea noaptea târziu.
“Nu e rău financiar. Nu trăiesc neaparat din asta, însă e binevenit…”
Aşa şi era. Tot ce are legătură cu industria IT şi online este o zona extrem de efervescenţă care e plină de oportunităţi.
De multe ori însă nu vedem pădurea din cauza copacilor.
Când m-a căutat prima oară şi mi-a spus că vrea să lucrăm împreună, discuţia noastră iniţială a fost să lucrăm ca să–şi clarifice opţiunile, să îşi definească priorităţile şi să definească ce alte proiecte cu potenţial are în faţă.
Doar că nu putea face asta până când nu renunţă la balast. Un lucru interesant pe care l-am descoperit lucrând cu clienţii mei este că principalul obstacol al unui antreprenor care vrea să crească sau al cuiva din zona corporate care vrea să-şi schimbe domeniul/poziţia (de obicei aceştia sunt genul de clienţi pe care i-am avut pe coaching), ei bine principalul obstacol este el însuşi.
Pentru că ţine cu dinţii de unele lucruri din trecut care se vede de la o poştă că sunt o povara şi-l încurcă.
Cândva poate i-au fost utile, acum au devenit balast.
Şi aici apare posibilitatea de a alege.
De fapt, eu aş spune obligaţia.
În cazul lui Sorin, după ce a conştientizat că nu poate creşte cu clienţii actuali sau alţii noi până nu renunţă la 1-2 clienţi vechi pe care nu-i mai putea ajuta. Deşi a realizat asta, în final el tot nu a putut să le spună la revedere… ca urmare am stabilit o strategie prin care să-l convingă pe client să se retragă.
O recomandare întâi – în podcastul cu Elena Badea am vorbit despre cum îți vei măsura viața? Ce contează pentru tine? Dacă ar fi să tragi linia astăzi, cum te-ai “evalua”? Dacă aceste întrebări sună interesant, îți recomand să-ți faci timp să asculți podcastul:
Claritate înseamnă întâi să renunți la ceea ce nu ți se mai potrivește astăzi
Chestia cu oportunităţile profesionale sau de business este că nu toate îşi păstrează potenţialul pentru totdeauna.
Uneori noi ne schimbăm şi ceea ce era ok în viaţă nostra nu mai este. Şi începe mai mult să ne încurce decât să ne ajute.
Iar ca antreprenor, ca manager sau ca simplu angajat indiferent de poziţia ocupată putem fi prea implicaţi în rezolvarea problemelor ca să ne scoatem capul, să privim mai de sus şi să vedem că unele probleme ar trebui lăsate altcuiva, pentru că ne seacă de energie şi de viaţă.
Sorin avea nevoie de ajutor pentru a îşi explora opţiunile, să vadă şi alte perspective dintre care să poată alege.
Claritate.
Nu a ales să îşi concedieze acei clienţi… nu a putut 🙂
Însă i-a convins treptat că el nu este potrivit pentru ei. Ceea ce aşa şi era, el nu îi mai putea ajută în cel mai bun mod cum o făcuse cândva.
Partea bună a poveştii vine după ce a terminat relaţia contractuală cu aceştia şi şi-a anunţat clienţii existenţi că mai poate prelua câteva proiecte.
Financiar vorbind acum câştigă la fel, cu noile proiecte preluate. Însă se simte mult mai bine la lucru. După multe vreme are în sfârşit timp să stea după–masă cu familia.
Sper ca şi tu să înveţi când să spui stop şi să te retragi. Să vezi lucrurile de mai sus şi să decizi când nu mai poţi ajută pe unii clienţi ai tăi (beneficiari ai muncii tale, dacă nu ai propria companie) şi să te retragi.