Zilele trecute am avut plăcerea să stau de vorbă cu Ionuț Vasiliu, CEO IV Future, companie lider de piață pe cifra de afaceri în județul Galați, în domeniul producției software. Am povestit despre începuturile business-ului, despre industria de software din România, dar și despre cum s-a asigurat că echipa are un mindset orientat spre colaborare, o stare de spirit pozitivă și o sănătate bună.
Ionuț Vasiliu a fost pasionat de IT încă de mic și a început să lucreze în domeniu încă din clasele primare. Mai târziu, a studiat în Italia, iar apoi decis să se întoarcă în România, la Galați, și să fondeze o companie de tehnologie care să dezvolte produse software. A fost o provocare să facă asta, orașul său nu era printre cele mai active din punct de vedere tehnologic și al centrelor de educație, deși acum lucrurile încep să se schimbe.
Deschiderea propriului business în 2015 a fost un pas natural, anterior Ionuț activând ca freelancer pentru câțiva ani buni. Ulterior a venit în companie și asociatul său, iar compania s-a concentrat mai mult pe clienții din afară.
Astăzi, echipa IV Future numără 130 de membri, iar până la finalul acestui an Ionuț și asociatul său și-au propus să crească cel puțin cu 20 de oameni noi. Succesul lor se datorează în primul rând echipei, după cum spune și Ionuț. De aceea, este preocupat să creeze un mediu de lucru cât mai plăcut și să aibă grijă de starea de spirit a echipei. Cei de la IV Fortune organizează mereu activități de team building, și, de asemenea investesc în educația și în sănătatea membrilor echipei.
Sănătatea e un capitol „primar” pentru ei, pentru că în cazul în care cineva din echipă nu se simte bine, poate deveni indisponibil zile întregi. Sau lucrează, dar nu o face ca de obicei. Așa că ei au înțeles că este pur și simplu mai practic să prevină decât să trateze ulterior.
IV Fortune asigură membrilor echipei abonamente medicale și are un parteneriat în acest sens cu cei de la Medlife. Abonamentele medicale sunt un instrument prin care compania oferă angajaților acces la servicii de prevenție – consultații, analize de laborator, servicii de imagistică astfel încât aceștia să își poată monitoriza starea de sănătate și să găsească din timp eventuale afecțiuni.
Citeam de curând că sănătatea slabă a angajaților îi costă pe angajatorii din SUA 575 de miliarde de dolari pe an, de la pierderi de productivitate datorate absențelor și afecțiunilor cronice ale angajaților până la leziuni care duc la despăgubiri – potrivit acestui studiu publicat acum câțiva ani în SUA de către Integrated Benefits Institute, o organizație non-profit de cercetare în domeniul sănătății și al productivității care lucrează cu angajatorii de peste ocean.
Acțiunile de prevenție nu doar că asigură angajaților o sănătate mai bună, dar în final își acoperă costurile prin reducerea pierderilor pe care problemele de sănătate le-ar genera altfel.
Așa că decizia celor de la IV Future este și una pragmatică.
MedLife este la rândul său un business antreprenorial, lansat în cu 28 de ani și care a crescut sănătos în România, fiind astăzi liderul pieței de servicii medicale private de la noi din țară. Tocmai de aceea, compania înțelege provocările afacerilor la început de drum și își dorește să vină în sprijinul acestora, iar în acest sens a creat o serie de abonamente medicale speciale, dedicate IMM-urilor (companii cu până la 50 de angajați). Alături de acestea, există și abonamente corporate, dedicate companiilor cu peste 50 de angajați, toate facilitând angajaților acces la o rețea de aproape 700 unități medicale proprii și partenere, în toată țara, și mii de medici și asistente.
Deși creșterea unui business poate veni cu multe provocări, cu speranță, antreprenorii români pot reuși să își atingă obiectivele.
Mai multe informații despre abonamentele corporate și IMM pot fi găsite aici, iar podcastul cu Ionuț Vasiliu îl poți asculta aici.