Ne-am obișnuit să apelăm la specialiști pentru multe reparații în casă sau în jurul casei. Adevărul este că atunci când ai o problemă serioasă, cel mai bine este să apelezi la un specialist, care are experiență.
Dar există unele lucruri mici care pot fi puse la punct fără ajutorul unui specialist. Este plăcut să faci mici reparații pe cont propriu, te costă mai puțin, plus că ai satisfacția muncii depuse.
Iată astăzi câteva lucruri pe care le poți repara singur, fără să apelezi la un specialist:
1. Schimbi un robinet defect
Dacă e vorba de a scoate vechiul robinet și a pune un altul nou în loc, este ceva ce poate fi făcut aproape de oricine (eu aș spune chiar oricine) cu puțină atenție și răbdare.
Am făcut asta de câteva ori, prima dată a fost provocare ca să fiu sincer. Apoi am realizat că nu e mare filosofie, cu condiția să am câteva scule la îndemână, un set nou care să conțină toate piesele de schimb și puțintică răbdare. Îți recomand să nu iei cele mai ieftine piese de schimb, din experiența mea acestea au fost cea mai proastă opțiune, cu bătăi de cap.
Poate ai auzit vorba “dai un ban și stai în față…“, ei bine aici pare să funcționeze.
2. Repari o chiuvetă care scapă apă
Presupunând că problema vine de la garnituri sau racorduri, acestea pot fi relativ ușor de reparat și de multe ori nu e nevoie de un instalator expert.
Doar să descoperi pe unde scapă apă, oprești apa la intrare în casă, scoți piesa defectă, mergi cu ea la un magazin de bricolaj și le spui celor de acolo că vrei ceva care să arate la fel, să facă același lucru și – de preferat – să fie ușor de montat.
Poți menționa “ușor de montat, chiar de un amator ca mine“, am observat că ajută.
3. Faci singur mici reparații la motocicletă sau mașină
Fie că e vorba de ceva banal, precum să înlocuiești o lampă arsă sau să schimbi un filtru. Sau ștergătorul de parbriz.
Eu unul nu sunt expert și mă duc la un atelier când sunt reparații de făcut, dar există multe intervenții simple pe care le pot face singur, în câteva minute. Fie că ai motocicletă sau mașină.
Condiția este să ai câteva scule, pe care probabil le ai oricum în casă, și piesele necesare pentru a face schimbul. Dacă ai motocicletă, poți găsi piesele de schimb necesare pe pagina web a Autodoc24.ro.
4. Repari o mașină de spălat care miroase neplăcut
Acum câțiva ani am observat că după mulți ani de folosire în mașina de spălat haine se acumulase un miros neplăcut. Nu era mare lucru, dar nu avea ce căuta acolo și îmi displăcea.
Este ceva relativ ușor de rezolvat, poți căuta la orice supermarket în secțiunea detergenți de haine vei găsi soluție de curățare și igienizare mașină de spălat haine (sau vase, după caz), care are instrucțiuni de folosire. E un flacon mic, îl pui înăuntru și rulezi un program de spălare după ce ai curățat garniturile de etanșare.
5. Schimbi un bec
Am observat că la unii prieteni schimbatul becului a devenit o operațiune complexă pentru care cheamă electricianul. Din copilărie am făcut asta singur, nu cred că e necesar de obicei de un specialist. Oprești curentul de la siguranță, deșurubezi vechiul bec, înșurubezi noul bec, apeși pe îmtrerupător și iată că ai din nou lumină.
Nu uita să pornești din nou siguranțele electrice totuși… Iar dacă ai nevoie de un ghid vizual pentru a schimba un bec, vezi ghidul acesta de pe WikiHow.
Ok, acestea au fost câteva lucruri care deși ar putea părea complicate (pe bune?) sunt totuși simple de rezolvat, cu condiția să ai niște scule de bază prin casă și să ai piese de schimb de calitate. Și dorința de a face puțin bricolaj.