Conversația cu Andy Szekely pornește dintr-o zonă rar explorată cu onestitate: ce rămâne din dezvoltarea personală după ce trece entuziasmul inițial. Andy este unul dintre pionierii acestui domeniu în România, cu peste două decenii de lucru în educație, leadership și dezvoltare organizațională, timp în care a lucrat cu mii de oameni, lideri și echipe.
Discuția nu se oprește la concepte sau metode, ci urmărește trasee lungi, cu etape, ajustări și schimbări de perspectivă care apar doar în timp.
Andy vorbește despre începuturi marcate de căutare și frustrare, într-o perioadă în care accesul la informație era limitat, iar limbajul dezvoltării personale aproape inexistent. Povestește cum rolul de traducător pentru traineri internaționali și organizator de evenimente a devenit, fără intenție clară, o formă de școală practică.
Nu am pornit cu ideea de a deveni trainer. Am pornit cu nevoia de a înțelege ce nu funcționează
spune el, subliniind că multe direcții profesionale apar din disconfort și întrebări, nu din planuri bine desenate.
Un fir central al conversației este diferența dintre acumularea de informație și schimbarea reală de comportament. Din experiența sa cu lideri și antreprenori, Andy insistă asupra ideii că dezvoltarea personală începe abia atunci când apare asumarea. „Dezvoltarea personală începe în momentul în care încetezi să dai vina pe context”, spune el, legând această idee de felul în care oamenii iau decizii, gestionează relații și conduc echipe.
Atunci când reușești să pui un nume pe ceea ce trăiești, pe un tipar emoțional sau pe o reacție automată, nu mai ești prins în ea. Devii capabil să o observi și să alegi diferit. Fără acest vocabular interior, oamenii rămân captivi în aceleași reacții, chiar dacă citesc mult sau participă la cursuri. Autocunoașterea nu este abstractă. Este foarte practică și se vede direct în felul în care îți gestionezi energia, delegi responsabilități și îți asumi rolul de lider.
Andy Szekely
Discuția se extinde apoi spre leadership și muncă în organizații, cu accent pe granițe, valori și diferența dintre expert și lider. Andy vorbește despre riscul copierii modelelor fără adaptare și despre nevoia de a înțelege contextul cultural în care funcționează o echipă. „Leadershipul nu înseamnă să ai toate răspunsurile, ci să creezi spațiu pentru întrebările potrivite”, spune el, punctând că influența reală se construiește în timp.
Ideile principale
- Dezvoltarea personală începe când îți schimbi întrebările. În loc să cauți „ce trebuie să fac”, încearcă să clarifici „cine vreau să devin”; când îți orientezi atenția spre identitate, nu spre acțiuni izolate, deciziile tale devin mai coerente și mai ușor de susținut în timp.
- Expunerea la oameni și idei noi accelerează evoluția. Creșterea nu vine doar din cărți sau cursuri, ci din conversații, modele, mentori și comunități în care vezi la alții ce este posibil; când schimbi mediul, se schimbă și standardele tale, fără presiune și fără efort forțat.
- Leadershipul se construiește din autoobservare, nu din tehnici. Înainte să conduci pe cineva, e nevoie să înțelegi cum reacționezi, ce îți declanșează stres, ce îți consumă energia și ce îți activează potențialul; când te vezi cu sinceritate, începi să-i conduci pe ceilalți cu mai mult calm și mai puțină luptă.
- Simplitatea este un avantaj în vremuri agitate. Când elimini zgomotul – informații inutile, obiceiuri care te încarcă, obiective care nu sunt ale tale – capeți claritate și spațiu pentru lucrurile care îți aduc progres real; simplitatea devine un filtru prin care trece tot ce contează.
- Creșterea are nevoie de practică, nu doar de inspirație. Motivația te pornește, dar consecvența te duce undeva; un set mic de rutine zilnice – reflecție, planificare, învățare – creează în timp transformări pe care nu le poți obține doar din teorii sau momente de entuziasm.
Spre final, conversația capătă un ton reflexiv. Despre ritm, despre etape de viață și despre redefinirea succesului după ani de muncă cu oameni și organizații. Andy vorbește despre contribuție ca despre o continuare firească a experienței acumulate, nu ca despre o validare externă. Este o discuție care mută dezvoltarea personală din zona promisiunilor rapide în cea a construcției lente, asumate, care se vede în timp.
