Igor Bergler a studiat regie de film, scenaristică şi filmologie la Bucureşti, iar apoi regie de film şi televiziune la Berlin. Ca şi unul dintre personajele romanelor sale – Charles Baker – a făcut de-a lungul timpului multe, în domenii diferite.
A făcut parte din echipa care a dat României una dintre cele mai bune reviste de cinema de după revoluţie, ProCinema, unde a scris zeci de articole şi cronici de film. La Timişoara a condus ca director executiv una dintre cele mai apreciate televiziuni locale din România, Analog Tv.
A înfiinţat şi condus două agenţii de publicitate şi marketing independente, de dimensiuni medii. Aici a creat şi promovat mărci celebre, unele dintre acestea sunt acum lideri naţionali şi regionali pe categoriile lor.
Este autorul a 12 filme scrise şi regizate, deţine una dintre cele mai mari filmoteci private din România. Are peste 8.000 de filme, toate originale. A predat zece ani la Universitatea din Timişoara.
Am discutat în acest podcast, printre altele despre:
- Cum a ajuns Igor scriitor și despre cariera sa;
- Cum a scris primele sale cărți și provocările unui scriitor în România;
- Despre ultima sa carte, tocmai publicată “Minciuna lui Michelangelo“
Resurse & linkuri podcast
- Website Igor Bergler
- Cartea Minciuna lui Michelangelo. Catedrala în flăcări
- Cartea Testamentul lui Abraham
- Cartea Biblia pierdută
- Cartea 6 povești cu draci