Un copil care intră într-un bazin adânc, alături de un delfin de peste două sute de kilograme, poate ieși de acolo cu o imagine nouă despre propriile abilități. Pentru Adrian Gemănaru, psiholog și director al Centrului de Autism Marea Neagră din Constanța, terapia în apă a devenit una dintre căile prin care copiii cu dizabilități își descoperă resursele, iar părinții ajung să-și privească fiii și fiicele dintr-un loc diferit.
Adrian a început prin a studia Dreptul și a lucrat opt ani în Ministerul de Interne. La un moment dat, a simțit că drumul acela nu i se potrivește. A ales să pornească din nou, a urmat Facultatea de Psihologie, apoi un master în analiză comportamentală în Statele Unite. Împreună cu soția sa, Cristina, a construit Centrul de Autism Marea Neagră, pornind de la un singur cabinet. Astăzi, centrul are douăsprezece cabinete și paisprezece psihologi, iar familiile vin din mai multe județe și din țări precum Statele Unite, Brazilia, Chile, China sau Rusia.
Delfinoterapia a apărut în urma solicitărilor venite din partea părinților. Constanța oferea cadrul potrivit, iar Adrian a ales să se specializeze în Austria și Turcia. A intrat în acest proiect ca terapeut aflat la început de drum, atent la familii și la nevoile copiilor. În discuție povestește despre un băiat german de doisprezece ani, cu tetrapareză, care îi transmitea încurajări în timpul pregătirii sale. Copilul se afla într-un scaun cu rotile, iar energia lui ajungea la terapeutul care venise să-l sprijine.
„Era în scaun cu rotile și am fost uimit. Wow, cum un copil în scaun cu rotile, în care noi ceilalți ar trebui să îi dăm lui energie pozitivă, să îl încurajăm – el avea grijă de starea mea de spirit.”
Adrian Gemănaru
O altă întâlnire l-a adus lângă un copil de patru ani, nonverbal, pe care familia ajunsese să-l privească prin limitele sale. În bazin, copilul s-a adaptat mai repede decât se așteptau cei din jur. A început ședințele cu patru plute atașate la centură, iar după zece ședințe a reușit să se descurce fără niciuna. Părinții au intrat și ei în apă, au simțit dificultatea exercițiilor și au văzut cu ochii lor ceea ce copilul putea face.
„Și după ce s-au terminat cele zece ședințe, cu lacrimi în ochi, mi-au spus: «Wow, noi chiar avem un diamant».”
Adrian Gemănaru
În această schimbare se află una dintre temele conversației: felul în care o terapie poate modifica așteptările unei familii. Copilul capătă mai multă încredere, iar părinții încep să observe posibilități pe care anxietatea și oboseala le acoperiseră. Adrian vorbește și despre partea dificilă a muncii sale: întâlnirea cu părinții care primesc diagnosticul copilului lor și trebuie să-și reorganizeze întreaga viață în jurul recuperării și sprijinului de care acesta are nevoie.
Pentru cei aflați la început de drum, Adrian vorbește despre originalitate, atenția la detalii și felul în care relațiile cu oamenii pot susține un proiect. În centrul activității sale au apărut terapia cu delfini, terapia canină, camerele de stimulare senzorială și alte inițiative construite în jurul unor nevoi reale. Își dorește ca, în anii următori, proiectul să ajungă și la adulții cu dizabilități, prin locuri de muncă și spații în care aceștia să poată fi integrați profesional. Un prim pas a fost angajarea unei tinere cu sindrom Down, absolventă de psihologie, în cadrul centrului.
Cartea care îl însoțește în perioadele dificile este Ultramaratonistul, de Dean Karnazes. Adrian aleargă, iar poveștile despre efortul dus până la capăt îl ajută să-și ordoneze propriile încercări. În finalul discuției, vorbește despre familie ca despre locul în care își găsește liniștea și resursele.
„Pentru mine, eu îmi găsesc liniștea permanentă în familie. Eu din familie mă inspir. Poate au alți au alte surse de inspirație, dar pentru mine familia reprezintă numărul unu și acolo mă regăsesc în permanență.”
Adrian Gemănaru
Episodul este despre copii, părinți, profesie și felul în care o schimbare de direcție poate duce către o muncă potrivită cu valorile celui care o face. Este și despre privirea care se modifică în timp: a copilului asupra propriei persoane, a familiei asupra copilului și a terapeutului asupra rolului său.
Ideile principale
- Uneori, progresul începe printr-o schimbare de direcție. Poți să ai deja o carieră construită și totuși să simți că locul acela nu te mai reprezintă. O schimbare profesională cere timp, studiu și răbdare. Începi din nou, folosești experiența acumulată și construiești treptat o activitate care se potrivește mai bine cu ceea ce vrei să faci.
- O nevoie reală poate deveni punctul de plecare pentru un proiect valoros. Atunci când asculți cu atenție problemele oamenilor din jurul tău, poți descoperi o direcție de lucru pe care încă nu ai luat-o în calcul. Cererile venite din partea familiilor au dus la dezvoltarea unei forme de terapie care avea nevoie de specializare, colaborări și multă pregătire.
- Progresul unui copil poate schimba felul în care este privit de întreaga familie. Uneori, părinții ajung să vadă mai ales dificultățile și limitele copilului. O experiență potrivită poate scoate la suprafață abilități pe care familia nu le observase. De aici apar mai multă încredere, așteptări mai bune și o relație diferită cu propriul copil.
- Originalitatea te ajută să găsești un loc al tău. Când cauți o nișă și dezvolți servicii care răspund unor nevoi reale, proiectul tău poate deveni relevant pentru oameni din locuri diferite. Ideile noi au nevoie de pregătire, perseverență și capacitatea de a fi puse în practică, de la terapia cu animale până la spații dedicate stimulării senzoriale.
- Felul în care îi faci pe oameni să se simtă susține orice colaborare. Relațiile cu familiile, colegii și partenerii se construiesc prin încredere, atenție și diplomație. O atitudine caldă poate face diferența într-o perioadă dificilă. Oamenii țin minte felul în care au fost tratați și aleg mai ușor să rămână aproape de un proiect în care se simt respectați.