Acest articol este un guest-post scris de Gabriel Anuța de la blogul Tot Mai Sus.
Fiecare om visează la acea ”comoditate”, o stare financiară și morală în care îți poți permite cam tot ce vrei tu. În plus, nu se compară absolut nimic cu senzația de reușită când ne uităm în urmă și vedem că ne-am dezvoltat personal, că am urcat tot mai sus pe scara vieții.
Dar cum putem să ajungem la un nivel în care să ne putem permite tot ce ne dorim? Cum putem să evaluăm și să monitorizăm dezvoltarea noastră personală? În acest articol voi încerca să răspund la aceste întrebări și să evidențiez lucrurile pe care fiecare dintre noi ar trebui să le urmărească în acest sens.
Mai multe despre cum să-ți depășești blocajele și să ieși din zona de confort poți învăța și din podcastul cu Răzvan Ziemba:
Zonele de confort și de disconfort sunt zone în care fiecare dintre noi se află pe parcursul vieții noastre, de fapt sunt zone în care noi migrăm în permanență, în drumul nostru către succes. Ca să fie cât mai ușor de înțeles, să ne uităm la fiecare zonă în parte.
Zona de confort
Lucrezi de ceva timp la job-ul actual, iar în tot acest timp ai acumulat experiență, ai învățat toate ”trucurile” pe care le puteai învăța, astfel încât să lucrezi mai eficient, să-ți faci mai bine treaba. Aici este punctul în care zi de zi, lună de lună, tu îți faci treaba bine, livrezi rezultatele așteptate cu ușurință, deoarece știi exact cum să faci asta.
Atunci când suntem în această zonă, avem:
- atitudinea medie sau jos, nu suntem foarte entuziasmați de ceea ce facem, deoarece deja suntem obișnuiți. Nu mai găsim acea ”dragoste” de la început
- nivelul de cunoștiințe este mare, în urma experienței dobândite pe această poziție
În zona de confort ajunge fiecare dintre noi la un moment dat, de fapt este o zonă inevitabilă, atâta timp cât ești un om pe care-l interesează cum face lucrurile și care vrea să-și facă treaba. Cu toate astea, atunci când ești într-o zonă de confort, este foarte probabil să ajungi să te plafonezi, deoarece faci cam aceleași lucruri în fiecare zi…
Zona de disconfort
Această zonă apare atunci când tu faci ceva nou, când ieși din aria ta de cunoștiințe. Astfel, tu ești oarecum ”obligat” să gândești din nou, să cauți soluții de a fi mai eficient și de a-ți face mai bine treaba.
Când ne regăsim în această zonă, de obicei avem:
- atitudinea sus, deoarece învățăm lucruri noi, iar asta ne scoate din starea de plafonare
- nivelul de cunoștiințe jos, deoarece am preluat niște atribuții noi și acum începem să învățăm ce avem de făcut
Zona de disconfort apare în cele mai multe cazuri atunci când suntem promovați la job, pe o funcție superioară, atunci când preluăm altă poziție în cadrul aceleiași firme sau când schimbăm firma / compania la care lucrăm. Este o perioadă de care trebuie să profităm la maxim, să fim cu urechile ciulite și să învățăm cât mai multe – trebuie să fim ca un burete care absoarbe cunoștiințe.
Trecerea de la zona de confort la zona de disconfort = DEZVOLTARE
Din motivele enumerate mai sus, atunci când trecem dintr-un motiv sau altul de la zona de confort la cea de disconfort, ne dezvoltăm atât personal cât și profesional. De ce?
Pentru că fiind în această zonă, vom învăța lucruri noi și vom fi din nou nevoiți să căutăm soluții de eficientizare, iar astfel mintea noastră va fi din ce în ce mai antrenată. În plus, va fi ca un fel de ”refresh” al vieții noastre, ne va scoate din rutina zilnică.
Bineînțeles că timpul va trece, noi vom învăța tot mai multe și ne vom regăsi din nou în zona de confort, doar că acum vom avea cu mult mai multe cunoștiințe și abilități față de zona de confort anterioară. Iar acum va fi momentul să migrăm din nou într-o altă zonă de disconfort, o zonă care ne va aștepta cu lucruri noi și ne va pune încă o dată la încercare capacitățile noastre de adaptare.
Orice nouă provocare aduce după sine o experiență pe care noi o putem folosi pe viitor, iar orice experiență va fi încă o cărămidă clădită la fundația vieții noastre!
Acest articol a fost scris de Gabriel Anuța, fondatorul site-ului www.totmaisus.com, un blog de dezvoltare personală și profesională.