BUNICII MEI AU MURIT pe când eu eram copil încă. Toți 4. Nu știu de ce, dar mie unuia mi-a rămas întipărită în memorie figura bunicului din partea mamei. Un om care a trăit majoritatea vieții ca inginer horticultor într-un sat din Gorj, în mintea copilului care eu eram atunci el părea un uriaș. Aspru și mereu hotărât.
Materialul care urmează nu îmi aparține. L-am preluat din limba engleză și l-am adaptat pe ici, pe colo pentru a se potrivi mediului românesc și a fi ușor de înțeles. Despre sursa originală am inclus detalii la final.
L-am inclus întrucât există – cred eu – o legătură între generații. Un fir invizibil care trece peste zeci de ani și într-un anume fel ne unește generație după generație. Când vine vorba de învățat adevărul este că în momentul de față putem învăța aproape orice în cursuri online. De la cursurile de pe Udemy și Coursera până la miile de bloguri și forumuri existente, nu există domeniu al vieții despre care să nu putem învăța din fața tastaturii.
Dacă te lovești de o problemă, nu amâna rezolvarea ei. Dacă nu o poți controla, uit-o.
Există însă lucruri pe care le poți învăța doar de la un om în vârstă, mai înțelept. Pentru că a trecut prin războaie mondiale, prin foamete, prin crize și ridicări. A crescut copii, apoi a ajutat la creșterea nepoților. A cunoscut iubirea, căderea, fericirea și disperarea. De multe ori.
Iar Andy Andersen, la cei 99 de ani ai săi este o confirmare în acest sens. Deși nu a absolvit nici o școală, dl. Andersen a lucrat ca și manager național al unui lanț de magazine.
A trăit aproape 70 de ani alături de soția sa, care l-a însoțit, i-a fost mereu alături și cu care a avut 2 copii (plus un al treilea, înfiat). Au trăit amândoi împreună până în clipa în care ea a murit.
Strănepoata sa, Macy, a adunat o parte din sfaturile pe care le-a primit de la acesta. Te las să le citești și îți recomand, de asemenea, să asculți podcastul cu Elena Badea cu titlul Tu cum îți vei măsura viața?:
Iată mai jos așadar 25 de sfaturi și lecții de viață de la un străbunic de 99 ani:
- Păstrează-ți mereu simțul umorului.
- Nu ești niciodată prea bun ca să faci munca de jos.
- Fă mișcare zilnic. Inclusiv când nu ai chef.
- Nu cheltui mai mult decât câștigi.
- Bea suc de portocale în fiecare zi.
- Dragostea la prima vedere nu e doar o poveste.
- O slujbă proastă e mai bună decât să fii șomer.
- Mănâncă tot ce ai în farfurie. Nu irosi mâncarea.
- Familia ta este cel mai prețios lucru pe care-l vei avea vreodată.
- Mănâncă în fiecare zi cârnați – mie îmi plac la nebunie.
- Viața ta este mai delicată decât ai crede: dacă te neglijezi, te distrugi.
- Nu ezita vreodată să fii ceea ce vrei să fii.
- Toată lumea are mult prea multe haine în dulap. Poartă ce ai și nu mai cumpăra altele.
- Învață să ierți, chiar atunci când îți este greu să o faci.
- Economisește bani acum și cheltuie mai târziu. Nu invers.
- Dragostea nu e mereu ușoară, uneori e nevoie să lucrezi la ea.
- Găsește ceva amuzant în orice situație. Și, apropo, ascultă podcastul cu Tania Bordianu Viața este scurtă, începe cu desertul (spus de un blogger culinar și chef vegan 🙂 ):
- Dacă te lovești de o problemă, nu amâna rezolvarea ei. Dar dacă nu o poți controla nicicum, uit-o.
- Asigură-te mereu că faci ceea ce-ți place și nu-ți fie teamă să-ți urmezi vreodată visurile.
- Educația este importantă, dar nu obligatorie. Viața în sine este o continuă educație.
- Explorează lumea și rămâi mereu curios.
- Evită să te iei prea în serios.
- Numele meu este William Bradford James Anderson, iar întreaga mea viață am fost mânat de întrebarea “De ce să fiu doar un alt oarecare?“
- Ascultă-ți bunul simț. Gândește-te care este răspunsul rezonabil pe care îl poți da în orice situație. Cine nu are bun simț, nu are nimic.
- Viața este un cadou pe care tu îl despachetezi. Tu ești cel care vei alege dacă ceea ce este înăuntru te va duce la fericire sau la tristețe. Toată viața ai puterea să decizi singur și să schimbi oricând decizia.
Pe lângă sfaturile pe care le dă la bătrânețe, străbunicul Andy este considerat încă după toți acești ani persoana care organizează cele mai tari petreceri din oraș. Se spune că ar exista poze doveditoare în acest sens…
Astăzi, la cei 99 de ani ai săi, spune că-i place să își conducă motocicleta prin oraș și să se gândească la ce va face atunci când va îmbătrâni. Pentru că după toți acești ani el continuă să “despacheteze” cadoul vieții.
Cele 25 de sfaturi de mai sus aparțin dlui William Bradford James Anderson și au fost publicate de către strănepoata sa Macy Williams în 2014. Există online în mai multe variante, textul de mai sus l-am preluat în mare parte din versiunea publicată aici.
Este rândul tău
Ieși din carapace, expune-te la ceea ce există în jurul tău și bucură-te de viață. Îți recomand și podcastul cu Elena Unciuleanu, cu titlul cele mai frumoase lucruri din viață le facem atunci când avem curajul să ne expunem, poate îl găsești util și își place:
Ce ți-a atras atenția din sfaturile de mai sus? Care este lecția pe care ai învățat-o astăzi și o vei duce mai departe? Gândește-te la asta și nu uita să dai un share la acest articol pe Facebook sau Linkedin și să îl recomanzi prietenilor tăi.