Acest articol este un guest-post scris de Luca Dezmir. Mai multe despre Luca și ceea ce face el poți afla din podcastul său:
Într-unul din site-urile mele, lansez o invitație la feedback*: rog cititorii să-mi trimită sugestii de teme pe care să le abordez în cadrul unor articole sau în Buletinul informativ pe care îl editez lunar.
Într-un astfel de mesaj am recepționat o provocare interesantă, cu tema: “Ce face diferența între un om plafonat și un om care nu acceptă să fie doborât?“
Deoarece una din pasiunile mele acoperă elementele financiare ale vieții personale, voi aborda subiectul din acest punct de vedere. Voi incepe cu un citat care îmi place foarte mult, de la Winston Churchill, prim ministru al Marii Britanii și Lord al Amiralității, care a condus destinele Imperiului în timpul celui de-al doilea război mondial și a salvat țara de la anihilare.
Din acest citat putem învăța mai multe lucruri, cu aplicație practică în viață:
În viață ai parte de eșecuri
Viața poate fi văzută, cel puțin de pesimiști, ca un lung șir de eșecuri. Dintr-un anumit punct de vedere au dreptate: în viață facem un număr grotesc de mare de greșeli, care vor duce inevitabil la eșecuri.
Acesta este modul în care noi funcționăm, ca organism viu, pentru a ne adapta la realitate, care este în continuă schimbare. Procesul se numeste conexiune inversă și funcționează în felul urmator:
- dorim să obținem ceva (un rezultat final)
- acționăm
- primim de la mediu exterior un feedback, o reacție, de obicei negativă
- reacția este procesată, se ia o nouă decizie și se acționează
- primim de la mediu extern un nou feedback
- reluăm bucla 2-5 până când ajungem la rezultatul final
Acest proces presupune greșeli și eșecuri multiple. Asta trebuie să înțelegi și să accepți.
Eșecurile te conduc spre rezultatul final
De asemenea, procesul îți demonstrează că numai din eșec (feedback negativ) poți învăța și poți progresa, prin alte eșecuri, spre țelul final. Este al doilea lucru important, care te duce la concluzia logică, paradoxală, că trebuie să iubești eșecul, deoarece numai eșecul îți aduce victoria.
Starea de spirit este determinantă
Citatul mai spune că trebuie să ai entuziasm. Pare contraintuitiv ca după eșecuri repetate să fii în forma psihică bună. Cei mai mulți dintre noi consideră eșecurile ca o scoatere în evidență a faptului că nu suntem buni de nimic.
Acest lucru este indus de sistemul școlar actual, care pedepsește eșecul prin note proaste.
Cu alte cuvinte, sistemul școlar actual este împotriva naturii, a naturii noastre umane, a felului în care suntem construiți și funcționăm.
Este necesar un efort considerabil din partea ta pentru a putea trece peste această condiționare pe care ți-o tatuează adânc în suflet sistemul școlar.
La fel cum un tatuaj poate fi îndepărtat de pe piele doar în urma unei operații chirurgicale sau printr-un procedeu dureros, cu ajutorul laserului, tu trebuie să anihilezi programarea negativă la care ai fost supus cu consum mare de energie psihică. Acest lucru îți va permite să vezi eșecurile în lumina lor adevarată: borne pe drumul spre succes.
În concluzie, atunci când te lupți cu grijile financiare, când încerci și nu reușești, fie că e vorba de jobul la care ești angajat, fie ca liber profesionist, freelancer sau proprietar de afacere, adu-ți aminte de vorbele lui Winston.
Pentru a înțelege și mai mult ce vrea să spună, citește-i biografia și vei contempla adversitățile enorme pe care a trebuit să le depășească în viață, ducând în spate responsabilitatea soartei a milioane și milioane de oameni. Cariera sa politică s-a încheiat dezastruos, dar moștenirea sa strălucește în istorie.
În acel moment vei înțelege că problemele cu care te lupți acum sunt minore, în comparație cu martiriul la care ar putea să te supună soarta.
Mai mult, vei privi drumul tău spre succes de sus, de la înalțimea conștiinței superioare pe care tocmai ai dobândit-o care îți spune că eșecurile sunt doar semne de ghidaj.
Semne de care trebuie să ții seama, altfel vei pierde drumul spre succes și vei ajunge pe tărâmuri neprietenoase. Atunci te vei simți împăcat și cu siguranță vei fi mai înțelept.
Îți urez să ajungi cât mai repede acolo!
Cu prietenie,
Luca Dezmir
*E vorba de Testul de prosperitate din blogul meu, milionarulmioritic.com, test care este oferit gratuit publicului larg. Dacă nu l-ai parcurs, îți recomand s-o faci, deoarece îți oferă o analiză detaliată asupra finanțelor tale, la ora de față. În plus, vei primi o serie de 7 lecții de finanțe personale, care să te ajute să-ți îmbunătățești situația monetară.