De curând am participat la un semimaraton organizat în cadrul Maratonului Internațional Cluj. A fost o experiență provocatoare din care am învățat multe.
Dar să începem cu începutul: unul dintre obiectivele mele pe viitor este să finalizez un Iron Man. Dacă nu ai auzit de Iron Man, este vorba de un triatlon: 3,8 km înot, urmați fără pauză de 180 de kilometri bicicletă și încheiați cu un maraton de 42 de kilometri (mai multe detalii aici).
Ce intenționez eu este să termin o competiție Iron Man cap-coadă. Iar asta va fi una dintre provocările care mă așteaptă în următorii ani.
5 lecții învățate alergând la Maratonul Internațional Cluj
Așa că am luat-o treptat: am început să alerg – 500 de metri, 1 km, 3 km ș.a.m.d. În 2011 am participat și finalizat un cros de 5 km. În 2012 mi-am propus să termin un semimaraton, iar anul viitor un maraton întreg la Maratonul International Cluj 2013.
În paralel anul acesta voi începe să mă antrenez pentru a finaliza un concurs de înot (poate fi cel mai ușor concurs existent, dar să fie competiție), iar de anul viitor o să mă antrenez pe bicicletă. Ulterior voi lega toate cele trei – alergatul, înotul și ciclismul – într-un antrenament coerent. Încă nu știu cum, nici nu e important deocamdată.
Ca să afli mai multe despre importanța nutriției îți recomand să asculți podcastul pe care l-am făcut cu Andrei Roșu și unde el ne-a spus povestea sa și cum s-a schimbat el:
De asemenea, îți recomand podcastul cu Cătălin Chiș despre faptul că trebuie să acționăm cât mai rapid, pentru că frica ucide mintea:
Cum a fost experiența semimaratonului
Primii 15 kilometri de semimaraton au fost floare la ureche. Eram obișnuit să alerg 10 km, însă de la kilometrul 15 a început treaba serioasă.
În primele momente am simțit o durere ușoară la piciorul drept. Cu fiecare sută de metri ea se intensifica. De la kilometrul 17 a trebuit să mă opresc câteva secunde la fiecare 5-600 de metri. Era un chin să pășesc cu dreptul, iar alergatul devenise dureros. În cel mai bun caz reușeam să merg repede, dar nu să alerg.
Începând cu kilometrul 19 am putut doar să merg. Cei pe care îi depășisem până acum, treceau acum unul după altul în fața mea. Cu 500 de metri înainte de final am forțat și am ținut ritmul până la 50 de metri la linia de finish. Am încercat atunci să accelerez și mai mult, dar pentru prima oară am simțit că nu mă mai ascultau picioarele.
Am revenit la ritmul de alergare ușoară și 5,4,3,2,1 AM TERMINAT!!!
De la alergarile de 500 de metri când nu mai puteam respira, până la 21 de kilometri la Maratonul Cluj a fost pentru mine o cale lungă. Din experiența semimaratonului am învățat câteva lucruri. Pe care le voi folosi la maratonul de anul viitor.
1. Un lucru foarte motivant este să anunți public ceea ce vrei să faci
Am anunțat din ianuarie că vreau să particip la maraton și a fost unul dintre factorii care m-au motivat să rămân efectiv în cursă. Știam că va trebui să fac o revenire pe subiect, cu un nou articol, așa că nici nu mi-am mai pus vreodată problema să renunț. Anunțând public intenția pe care o ai, faci mai dificilă renunțarea.
2. Pregătirea contează
Am alergat de 2-3 ori pe săptămână, fiind singurul ritm pe care îl respectam. Distanța maximă pe care o alergasem înainte de eveniment era de 15 km ocazional și 10-12 km de mai multe ori.
Personal cred că un semimaraton poate fi terminat și fără o pregătire deosebită, dacă nu îți propui să ajungi pe un anume loc. Cunosc prieteni care au reușit asta și nu aleargă în mod constant. Însă pentru a termina un întreg maraton, pregătirea va face diferența.
Până la un anumit nivel te poți baza pe talent sau improvizație, mai departe pregătirea și efortul depus fac diferența. Ambele aspecte sunt importante – utilizarea talentului sau artei de a improviza din mers (sau dezvoltarea lor), respectiv efortul continuu de-a lungul timpului.
Pentru a termina un maraton anul viitor, va trebui să mizez mai mult pe muncă și mai puțin pe improvizație. Am văzut cât efort trebuie depus ca să termin 21 de km și pot doar să-mi imaginez cum va fi la 42 de km.
3. Este important să ai obiective stabilite. La fel de important e să știi când să nu le ai.
În trecut eram foarte orientat pe obiective. Ceea ce este bine, dar orice lucru dus în extreme poate deveni nesănătos. Ca urmare am exagerat, am consumat cantități mari de energie ca să obțin anumite rezultate (și le-am obținut).
Însă am neglijat alte aspecte ale vieții mele (o idee bună despre asta îți poate da cartea “When winning at work means loosing at home“, a lui John O’Neil).
Efectele le-am văzut la acel moment, așa că am început să aleg care obiective să mi le susțin și la care să renunț, căutând un echilibru viață profesională – personală.
În cazul semimaratonului, am considerat că este o evoluție mare de la alergări de 500 de metri la finalizarea unui semimaraton de 21 km, așa că mi-am propus doar să ajung la linia de final, chiar dacă va trebui să mă târăsc până acolo. Nu a fost nevoie să mă târăsc (nu la propriu, cel puțin), dar am fost pe aproape.
Am făcut bine că mi-am stabilit obiectivul de a participa și a ajunge la final. Am făcut de asemenea bine că am depus efort în cele 2 ore și jumătate de semimaraton și nu am renunțat. Trebuie însă să-mi stabilesc un ritm mai alert de alergat la antrenamente ca să pot avea rezultate mai bune.
Ca urmare, pentru maraton am nevoie să-mi stabilesc un obiectiv clar: să-l termin într-un anume timp, să păstrez un anumit tempo al alergării, etc.
4. Când să ceri sfatul altcuiva și când nu
În cazul semimaratonului nu am apelat la persoane cu mai multă experiență, care să mă îndrume. Inițial am vrut să mă întâlnesc cu alți alergători mai experimentați și să le cer sfatul, dar am renunțat la idee.
Am preferat să citesc puțin despre cum să alerg și am mizat pe faptul că nu o să fie un efort foarte mare. Și că pot oricând să fac o pauză în timp ce alerg dacă sunt prea obosit.
Nu am anticipat însă că pot interveni alte probleme – crampa de la picior în cazul meu – care m-a încetinit. Probabil dacă aș fi făcut niște antrenamente ale musculaturii picioarelor problema ar fi fost evitată. Pentru maraton va trebui să discut cu alergători experimentați și să urmez sfaturile lor.
5. Să mergi împreună cu altcineva
Am observat că pe durata maratonului cei care alergau în grupuri reușeau să păstreze un tempo bun întreaga cursă. Se motivau unul pe celălalt. Asta mi-ar fi de ajutor la următoarele provocări: Traversarea Tarniței, respectiv maratonul de anul viitor.
Oricâtă motivație ai și oricât vrei să faci mișcare, un partener te impulsionează să rămâi în cursă. Dacă vrei să faci puțin sport, e o idee bună să găsești pe cineva alături de care să începi.
Acum febra musculară a trecut, mi-am revenit complet și o să ies la o alergare. Per ansamblu semimaratonul a fost pentru mine un succes și totul a decurs bine.
Dacă aș fi procedat diferit aș fi putut obține un scor mai bun. Dar până la urmă un maraton este precum viața: nu trebuie să fii mereu pe primul loc, uneori trebuie doar să te relaxezi și să te bucuri de experiență. Așa că sunt mulțumit 🙂